România a ocupat primul loc, în weekend, la concursul Dance Sport Cup Madrid, ediția 2016, informează un comunicat remis de către Federația Română de Dans Sportiv.
România a pășit cu dreptul în noul an și a obținut rezultate excelente la Dance Sport Cup Madrid, competiție desfășurată pe parcursul a trei zile 15, 16 și 17 ianuarie.
Astfel, Paul Rednic și Roxana Lucaciu, pereche mixtă de la cluburile Rus Team Baia Mare și Magnum Team Timișoara, s-a situat pe primul loc la Open Youth Standard. Cei doi sportivi se situează acum pe prima poziție în clasamentul mondial, la categoria Youth Standard.
De menționat, că în aceeași finală, pentru Romania, s-a calificat și perechea formata din Tiberiu-Florin Stan și Daria Grigore (clubul Pas în doi București), care a terminat pe locul 4.
Premierea sportivilor a fost oficializată de Carlos Freitag, președintele federației mondiale de specialitate.
Iată cum arată clasamentul final la Youth Standard:
1. Paul Rednic/Roxana Lucaciu (România)
2. Dmitri Celpanov/Xenia Voronenkova (Rusia)
3. Marco Bodini/Cristina Charitonovaite (Italia)
4. Tiberiu-Florin Stan/Daria Grigore (România)
Alex Rusu și Maya Rusu (Rus Team Baia Mare) au obținut două locuri întâi, la Open Juvenil Standard și Open Juvenil Latin, în timp ce Sebastian Alin Zicoane și Anca Copos (Sport Tim Dance Timisoara) au ocupat prima poziție la juniori II Standard. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: facebook.com/Paul-Rednic-Roxana-Lucaciu