Pianista Raluca Știrbăț de la Opera din Viena, fondatoare a Societății Internaționale George Enescu, a primit, sâmbătă seară, 14 decembrie, un premiu special în cadrul Galei Oamenii Timpului, care a fost organizată la Iași de revista ”Timpul”. Premiul i-a fost acordat în special pentru campania inițiată în vederea salvării casei lui George Enescu de la Mihăileni.
La finalul galei, Raluca Ştirbăţ a acordat un interviu AGERPRES, în care vorbeşte atât de iniţiativa sa, cât şi de planurile sale de viitor.
AGERPRES: Aveţi o activitate prodigioasă la Viena, dar cu toate acestea vă preocupă România şi în mod special casa lui Enescu de la Mihăileni. Cum vă împărţiţi timpul?
Raluca Ştirbăţ: Foarte greu. Nopţile îmi cam sunt în zdrenţe, dar nu îmi pare rău. Aşa cum am spus şi pe scenă, nu am reuşit şi nici nu am vrut vreodată să mă rup de locurile unde m-am născut şi unde m-am format.
AGERPRES: Aţi descoperit sau v-a sugerat cineva starea casei lui Enescu de la Mihăileni?
Raluca Ştirbăţ: Nu mi-a sugerat nimeni. Am redescoperit-o, pentru că ea este îndeajuns de menţionată şi descrisă în biografii şi monografii, dar a fost uitată din mai multe motive. Poate din cauza divorţului părinţilor lui Enescu, dar au fost şi alte cauze. Am regăsit-o în 2012 într-o stare dezastruoasă. Acum ea este salvată înainte de venirea iernii, dar are nevoie de multă muncă şi bani.
AGERPRES: Preocupându-vă atât de mult casa lui Enescu, aveţi timp şi de proiectele dumneavoastră profesionale?
Raluca Ştirbăţ: Sigur că am timp şi de alte proiecte. Ele există, dar nu cred că e cazul să le enumăr aici, pentru că nu acesta e momentul şi locul, dar, când ceva îţi este important, cred că găseşti timpul şi energia, chiar dacă mai greu, dar se poate.
AGERPRES: Pe plan profesional, ce obiective aveţi în 2015?
Raluca Ştirbăţ: La anul va fi un an extrem de încărcat. Este vorba de un proiect de disc. Vor fi trei discuri, pentru că va fi o ediţie, un box cu integrala creaţiei pentru pian a lui George Enescu cum nu s-a făcut până acum, cu lucrări inedite şi care va cuprinde absolut toate compoziţiile lui Enescu pentru pian. Apoi va fi integrala operei pentru violoncel şi pian de George Enescu cu violoncelistul Rudolf Leopold din Viena şi alte concerte, turnee şi, poate, două cărţi sau măcar una.
AGERPRES: Vă apucaţi de scris?
Raluca Ştirbăţ: Ar fi o dată publicarea tezei mele de doctorat pe care tocmai am susţinut-o cu creaţia pentru pian de George Enescu. Cartea va fi mult extinsă cu foarte multă biografie şi amănunte puţin cunoscute şi puţin cercetate. Va mai fi o carte, care însă este o surpriză.
AGERPRES: În turneele internaţionale pe care le efectuaţi, România ce loc ocupă?
Raluca Ştirbăţ: Mă întorc cu mare drag în România şi mă întorc cu interes atunci când observ că în anumite locuri, nu peste tot, în anumite filarmonici, lucrurile se mişcă în direcţia bună, că orchestrele evoluează, unele mai mult, altele mai puţin. A cânta în faţa publicului de acasă e întotdeauna un sentiment şi o emoţie aparte.
Raluca Ştirbeţ a susţinut, în deschiderea Galei Oamenii Timpului, un concert caritabil, intitulat „E timpul lui Enescu”. Fondurile obţinute vor fi donate Ordinului Arhitecţilor din România, pentru restaurarea casei lui George Enescu din Mihăileni, judeţul Botoşani.
Ca urmare a eforturilor întreprinse de Raluca Ştirbăţ, casa lui Enescu din Mihăileni a fost inclusă în patrimoniul naţional la finele anului 2013, iar în luna august 2014, prin intervenţia lui Şerban Sturdza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, Filiala Bucureşti, s-a organizat şantierul de restaurare a acestui imobil de o valoare inestimabilă.
Atât redacţia revistei de cultură contemporană Timpul, cât şi reprezentanţii Ordinului Arhitecţilor din România desfăşoară în prezent o campanie de strângere de fonduri, prin înfiinţarea unor conturi de donaţie, pentru ca procesul de restaurare a casei în care a copilărit celebrul compozitor român să poată fi finalizat.
Intenţia iniţiatoarei acestei campanii de anvergură internaţională este aceea ca imobilul enescian de la Mihăileni să fie transformat într-un centru cultural de factură europeană. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: facebook.com/OameniiTimpului