Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinismului, fundamentul credinţei creştine, în acest sens, Sfântul Apostolul Pavel spunea: “Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră.” (I Corinteni, 15,14). Este o sărbătoare a bucuriei şi a luminii.
Astăzi prăznuim praznicul praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor. Astăzi este bucurie duhovnicească pretutindeni în lumea creştină. Astăzi Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a luminat toate prin învierea Sa. Cerul şi pământul după cuviinţă să se veselească, căci lumina Învierii Domnului a umplut de lumină cerul şi pământul şi iadul şi pe toţi cei ţinuţi în legăturile morţii cu nădejdea învierii, la veşnică veselie i-au adus prin coborârea Mântuitorului în iad.
Astăzi Hristos, viaţa noastră a pus temelie nouă neamului omenesc prin învierea Sa şi a încununat toate minunile preaslăvite făcute de El pe pământ, arăta părintele Ilie Cleopa în Predică la Învierea Domnului.
Sărbătoarea Învierii Domnului sau Sfintele Paşti îşi trage denumirea de la cuvântul ebraic “Pesah” al vechilor iudei, care înseamnă “trecere“. Mai întâi, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru nefiinţă întru fiinţă, iar mai apoi, trecerea poporului israelitean din robia egipteană la libertatea deplină, scăpat de la moarte prin sângele mielului pascal.
Dacă mielul pascal a prefigurat, încă de atunci, sacrificiul şi jertfa de pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos, sărbătoarea Paştilor a continuat să reprezinte, pentru fiecare om în parte şi pentru întreaga omenire, o trecere, atât de la moarte la viaţă, cât şi o trecere de la robia păcatelor la starea de libertate a fiilor lui Dumnezeu. Trecerea de la rău la bine, de la păcat la virtute, se face printr-o stăruinţă continuă din partea omului, ajutat de harul dumnezeiesc, pentru purificarea şi transformarea sufletului, pentru abandonarea patimilor şi dobândirea curăţiei inimii.
Modul sărbătoririi Paştilor a fost diferit de-a lungul timpului, deşi în esenţă s-a păstrat ca în primele veacuri. Pentru creştinii primelor secole, Învierea Domnului era cel mai mare eveniment din istoria mântuirii noastre, care stă la temelia Bisericii creştine. Noaptea Paştilor era petrecută în biserici în priveghere şi rugăciune.
În cursul ei avea loc botezul catehumenilor (candidaţii la botez), iar momentul Învierii era întâmpinat cu cântări de bucurie, cu săvârşirea Sfintei Jertfe şi cu lumini multe, semn al bucuriei şi luminării duhovniceşti.
Cei care primiseră botezul chiar în acea noapte îşi puneau acum haine albe şi purtau făclii luminoase, penitenţii (cei care fuseseră excluşi un timp din comunitatea credincioşilor din cauza păcatelor) erau reprimiţi în cadrul comunităţii, împăraţii eliberau prizonieri şi se făceau fapte de milostenie. Sărbătorirea Paştilor se prelungea o săptămână întreagă, săvârşindu-se în fiecare zi Sfânta Liturghie, la care toţi credincioşii se împărtăşeau cu Sfintele Taine ale lui Hristos. Era interzisă participarea creştinilor la spectacolele, jocurile şi petrecerile păgâne.
Data la care se sărbătoresc Paştile depinde de două fenomene naturale (astronomice), dintre care unul cu dată fixă, legat de mişcarea aparentă a soarelui pe bolta cerească (echinocţiul de primăvară, care cade întotdeauna la 21 martie), iar altul cu dată schimbătoare, legat de mişcarea de rotaţie a lunii în jurul pământului (luna plină de după echinocţiul de primăvară).
Astfel, Paştile sunt serbate întotdeauna în prima duminică după luna plină de după echinocţiu.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)