Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a declarat luni (11 ianuarie 2010), că actualul Consiliu Superior al Magistraturii (CSM) nu este reprezentativ pentru sistemul judiciar, fiind nevoie de o altă componenţă.
„Există o percepţie că, principala cauză a neîmplinirilor Consiliului Superior al Magistraturii este lipsa de reprezentativitate a Consiliului, raportat la sistemul judiciar. Această lipsă de reprezentativitate este determinată de componenţa plenului, procedura de alegere a membrilor, durata mandatului acestora şi de contextul în care au avut loc primele alegeri”, a spus Kovesi, cu ocazia prezentării bilanţului activităţii CSM pe anul 2009.
Kovesi consideră că, pentru a evita repetarea eşecurilor, este nevoie de un CSM cu o altă componenţă. „Magistraţii de la judecătorii şi parchetele de pe lângă judecătorii sunt insuficienţi reprezentaţi, raportat la importanţa lor în cadrul sistemului, atât din perspectiva numărului, cât şi al volumului de activitate care le revine”, a spus Kovesi.
Procurorul general susţine că ar fi necesară şi o prezenţă mai activă a societăţii civile în cadrul CSM.
„Componenţa actuală poate crea o contradicţie între funcţia de organ reprezentativ şi cea de administrator al sistemului. În acelaşi timp, ponderea prea mare a magistraţilor favorizează o perspectivă unică asupra sistemului, ignorând punctele de vedere complementare, necesare pentru o viziune de ansamblu. Este esenţial ca viitorii membrii să îi reprezinte cu adevarat pe magistraţii care i-au ales. Alegerea unui candidat nu trebuie să fie determinată de notorietatea acestuia, cum s-a întâmplat uneori, ci de proiectele pe care şi le propune”, a adăugat Kovesi.
Procurorul general a precizat ca va pune la dispoziţia tuturor magistraţilor care doresc să candideze pentru funcţia de membru al CSM platforma de videoconferinţe a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a se adresa direct procurorilor şi judecătorilor din întreaga ţară. În discurul ţinut în plenul CSM, Kovesi a enumerat eşecurile înregistrate de Consiliu în 2009.
În opinia sa, membrii Consiliului ar fi trebuit să reacţioneze mult mai devreme la nemulţumirile magistraţilor şi nu după ce aceştia au declanşat protestele. „Este vina noastră că sistemul de evaluare a magistraţilor a ajuns o formalitate fără nicio finalitate, că nu avem criterii relevante de evaluare a eficienţei celor care deţin funcţii de conducere şi că sistemul de promovare sau numire în funcţii de conducere nu ne permite să identificăm, în toate cazurile, cei mai buni candidaţi.
Este vina noastră că nu avem o politică de resurse umane previzibilă şi coerentă, şi că există în continuare un grad inacceptabil de subiectivism în soluţionarea cererilor de transfer şi detaşare”, a declarat procurorul general.