Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, vineri dimineață, percheziții la Consiliul Județean Hunedoara, fiind vizat președintele CJ, Ioan Mircea Moloț, au declarat surse judiciare.
Percheziții au loc și la domiciliul șefului CJ Hunedoara, dar și la sediul Consiliului, atât în biroul președintelui, cât și în cel utilizat de vicepreședintele instituției Tiberiu Ioan Balint, precum și la mai multe societăți, au precizat sursele citate.
DNA face verificări în cazul lui Mircea Moloț sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență, abuz în serviciu și cumpărare de influență privind atribuirea unor contracte.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Alba efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârșire, în perioada 2011 — 2014, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție.
„În cursul zilei de 7 noiembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate 18 percheziții domiciliare în locații situate în județul Hunedoara, dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, se arată într-un comunicat al DNA transmis vineri. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)