Partidul Social Democrat are nevoie de o viziune proprie despre reforma statului, consideră senatorul social-democrat într-un document cu aceeaşi temă – parte a programului cu care acesta se va prezenta în faţa membrilor Congresului Extraordinar al PSD.
Miron Mitrea, care a anunţat vineri (22 ianuarie 2010) că va candida la preşedinţia PSD, crede, în esenţă, că România are nevoie de un nou mod de a face politică. „Este o reformă pe care o impun, în egală măsură, dificultăţile tot mai mari în actualul cadru constituţional, cât şi presiunea publică a cetăţenilor, nemulţumiţi de beneficiile îndoielnice pe care le au de la un stat tot mai costisitor şi ineficient”, argumentează Mitrea în documentul citat.
Potrivit acestuia, actualul mandat de parlamentar trebuie să pună în centrul său reforma statului, care nu poate fi decât efortul comun de revizuire a clasei politice.
„Partidele trebuie să accepte că politica nu poate fi redusă doar la lupta pentru putere. Politicienii trebuie, în primul rând, să ţină cont de felul în care oamenii vor să trăiască şi, mai ales, de felul în care aceştia nu mai vor să trăiască.
Dacă uităm acest lucru, degeaba obţinem puterea”, spune Mitrea în programul său, întrebându-se cât poate fi întrepătruns statul în economie, câtă piaţă în organizarea statului şi câtă societate civilă în decizia instituţională.
Senatorul PSD propune patru direcţii prioritare pentru etapa imediat următoare: reforma constituţională, reforma fiscală, reforma structurii sociale şi reforma clasei politice.
„Actuala Constituţie este rezultatul compromisului istoric, specific perioadei post-revoluţionare, precum şi a adaptării la cerinţele impuse de integrarea în NATO şi UE. Astăzi, este evident că avem nevoie de o nouă Constituţie, care să elimine ambiguităţile şi să consolideze cadrul democratic, înainte ca acesta să se deterioreze grav”, consideră Mitrea, care propune două soluţii – o republică prezidenţială şi una parlamentară.
El acceptă ca soluţie şi menţinerea unei republici semiprezidenţiale dar, în acest caz, consideră ca fiind necesare departajări mai clare ale competenţelor şi raporturilor de putere.
Tot la capitolul reformă constituţională, Miron Mitrea crede că votul uninominal în sistemul actual, în ultimă instanţă unul proporţional, s-a dovedit a fi un eşec, „modificarea sistemului de vot fiind o necesitate indubitabilă”. „Aici avem de ales între un sistem proporţional, majoritar sau mixt”, a adăugat el.
Pe ansamblu, senatorul PSD propune un proiect de reformă constituţională, ale cărui prevederi ar urma să intre în vigoare după consumarea ciclului electoral, care să pornească de la teze precum trecerea la un sisetm de republică parlamentară şi un sistem bicameral, care să însumeze un număr maxim de 300 de membri şi în care Senatul să aibă rol de reprezentare a comunităţilor locale la nivel naţional, iar Camera Deputaţilor – rolul de principal decident cu privire la legislaţia naţională.
Documentul mai propune o reformă fiscală, care să simplifice sistemul de taxe şi impozite şi care să reintroducă principiul taxării diferenţiale şi progresive – o necesitate în viziunea social-democrată. În paralel, Mitrea consideră că sunt necesare măsuri de creştere a cheltuielilor bugetare şi de alocare mai judicioasă şi echitabilă a resurselor, în special în plan departamental şi teritorial.
Autorul documentului crede că s-ar putea micşora impozitul pentru cei cu venituri între salariu mediu pe economie şi cel mediu şi ar fi posibilă adoptarea scutirii de impozitare a veniturilor mai mici decât salariul minim pe economie.
„Pentru cei care depăşesc nivelul de 3.000 de euro pe lună, este normal să gândim un impozit progresiv şi chiar pentru cei cu venituri şi profituri foarte mari este de analizat soluţia unei taxe de solidaritate socială”, adaugă Miron Mitrea.
La capitolul reforma structurii sociale, senatorul PSD propune mijoace administrative, mai exact un complex de măsuri, în special de natură economică, care să reconfigureze structura socială. În ceea ce priveşte reforma clasei politice, social-democratul constată că electoratul are deja o stare de repulsie faţă de politicieni şi de partide.
„Problema este născută din lipsa reformei interne din partide. Liderii actuali s-au decredibilizat, partidele au devenit structuri aproape închise şi cu o dinamică internă de multe ori dubioasă. Lipsa unei definiri doctrinare clare, traseismul politic, individual sau de grup au făcut imposibilă diferenţierea partidelor şi a soluţiilor politice propuse. Mercantilizarea partidelor şi a sistemului de selectare a candidaţilor la alegerile de toate nivelurile, accentuată de actualul sistem de vot, aşa-zis uninominal, a micşorat numărul personalităţilor politice cu valoare autentică, profesionalizate politic şi capabile de un real activism social”, argumentează Mitrea.
Senatorul social-democrat denunţă asfel „obsesia luptei pentru putere şi practicarea unei opoziţii distructive, care au erodat în aceeaşi măsură puterea şi opoziţia. În opinia acestuia, o separare clară între activul de partid şi sistemul funcţiilor administraţie este obligatorie.
Mitrea conchide că „PSD are acum posibilitatea de a se reforma”. Potrivit acestuia, PSD trebuie să adopte o nou viziune politică şi să revină la valorile contemporane ale social-democraţiei, la principiile solidarităţii şi echităţii sociale, dar şi la promovarea unui alt mod de a face politică.
„O nouă garnitură de lideri ai acestui partid este chemată să dea credibilitate şi forţă acestor proiecte. Fără o nouă conducere a partidului, fără echipe de oameni credibili şi plini de energie politică, nu putem ieşi din opoziţie”, subliniază senatorul PSD.