Mobilitatea lucrătorilor este expresia liberei circulații, iar orice limitare a acesteia reprezintă un pas înapoi în construcția europeană, a declarat vineri, la reuniunea informală EPSCO, de la Milano, Italia, ministrul Muncii, Rovana Plumb.
‘Mobilitatea lucrătorilor este expresia unui principiu fundamental, acela al liberei circulații. Prin urmare, considerăm că orice limitare a acestuia ar fi un pas înapoi în construcția europeană’, a spus Rovana Plumb, conform unui comunicat.
Rovana Plumb a participat vineri la primul dintre cele două ateliere de lucru simultane, care a avut ca temă mobilitatea muncii ca factor de stabilizare și integrare a pieței europene a muncii. Cu această ocazie, oficialul român a apreciat contribuția pozitivă a mobilității lucrătorilor asupra piețelor muncii din Europa și necesitatea consolidării rețelei EURES, în scopul dezvoltării serviciilor de asistență prin care să se încurajeze recrutările în interiorul UE.
‘Colaborarea între serviciile publice de ocupare din cadrul rețelei europene EURES, realizarea schimbului de informații între statele membre cu privire la deficitul și la surplusul de forță de muncă contribuie în mod substanțial la ocuparea, în spațiul economic european, a lucrătorilor aflați în căutarea unui loc de muncă și asigură, totodată, egalitatea de tratament și protecția acestora împotriva oricăror forme de discriminare sau abuz din partea angajatorilor’, a explicat ministrul Muncii.
Aceasta a adăugat că un alt instrument util ar fi și Platforma pentru prevenirea și descurajarea muncii nedeclarate.
‘Un alt instrument util va fi și Platforma pentru prevenirea și descurajarea muncii nedeclarate. O acțiune la nivelul UE, pentru a promova cooperarea între autoritățile naționale și a facilita schimbul de bune practice ar putea reprezenta un sprijin considerabil, care ar întări eforturile autorităților de a preveni, urmări și sancționa munca nedeclarată’, a spus Rovana Plumb.
Ministrul Muncii a evidențiat, totodată, faptul că mobilitatea lucrătorilor este un proces dinamic, care trebuie să asigure, în mod echilibrat, întâlnirea dintre cererea și oferta de forță de muncă.
‘Statele membre trebuie să permită formularea unor opțiuni personale de carieră, fără discriminare, lăsând principiile economice să dirijeze fluxurile mobilității înspre țările sau sectoarele cu deficit de forță de muncă. Trebuie, așadar, puse în balanță toate implicațiile acestui fenomen, atât pentru statele gazdă ale lucrătorilor mobili, cât și pentru cele de origine’, menționează sursa citată.
Tot vineri, în cadrul ultimei sesiuni plenare, miniștrii europeni prezenți la eveniment au dezbătut importanța economiei sociale la nivelul UE. S-a urmărit, astfel, obținerea unei imagini clare asupra fenomenului, a caracteristicilor și aspectelor critice, dar și asupra potențialului economiei sociale de a crea locuri de muncă și de a susține bunăstarea.
Ministrul Rovana Plumb a avut, de asemenea, o întrevedere bilaterală cu doamna Esther McVey, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Muncă și Pensii din Marea Britanie, a doua de la începutul vizitei sale de lucru în Italia.
Reuniunea EPSCO de la Milano a debutat joi cu o întâlnire comună între miniștrii europeni ai ocupării și afacerilor sociale, la care au participat, pentru prima dată, și miniștrii Mediului. Întâlnirea a avut ca scop lansarea unor discuții cu privire la interconexiunile dintre creșterea ecologică (green growth) și ocuparea forței de muncă. Pentru un dialog interactiv pe această temă, președinția italiană a UE a organizat și o masă rotundă, la care a fost prezent și oficialul MMFPSPV.
Tot joi, Rovana Plumb a participat la o sesiune plenară pe marginea obiectivului UE 2020 privind combaterea sărăciei, ale cărei concluzii vor contribui la nouă propunere de strategie ce va fi adoptată în 2015 și a avut o întrevedere bilaterală cu domnul Giuliano Poletti, omologul său din Italia. În cadrul acesteia, cei doi oficiali europeni au discutat despre proiectul ‘Garanții pentru tineri !’, apărarea intereselor lucrătorilor români în Italia și despre dezvoltarea colaborării bilaterale româno-italiene în actualul context european. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)