Ortodoxe
Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu
Greco-catolice
Sf. Alexie, Omul lui Dumnezeu
Romano-catolice
Sf. Patriciu, ep.
Sfântul Cuvios Alexie, pomenit în calendarul creştin ortodox la 17 martie, s-a născut la Roma, în vremea împăraţilor Arcadie (395-408) şi Onoriu (395-423), din părinţi creştini, foarte bogaţi, Eufimian şi Aglaida.
Părinţii săi i-au găsit la vârsta cuvenită o logodnica de neam împărătesc, dar în seara logodnei Alexie a fugit de acasă, trăind necunoscut de nimeni, vreme de 17 ani la Edesa, în Siria. Când au început să iasă la iveala faptele lui bune şi viaţa virtuoasă, a plecat din oraş, ajungând — după multe peripeţii pe mare — înapoi la Roma. A trăit necunoscut de ceilalţi, chiar în curtea palatului părintesc, cu acordul tatălui său, primind milostenie de la cei care demult îi fuseseră supuşi. A putut vedea durerea nestinsă a mamei sale, dar şi durerea celei rânduite să-i fie logodnică.
Prin descoperire dumnezeiască, împăratul şi papa au fost înştiinţaţi în anul 411, în ziua de 17 martie, să caute în casa lui Eufimian pe ”omul lui Dumnezeu”. L-au găsit, chiar la câteva clipe după ce murise. O scrisoare scrisă de mâna Sfântului Alexie le-a arătat tuturor cine era el, de fapt.
Cu cinstea cuvenită unui sfânt, a fost aşezat într-o raclă de mare valoare, mulţi oameni primind — de atunci până astăzi — vindecare. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)