Sașii reîntorși în august 2013 au reeditat atunci un obicei unic în Transilvania, „La Șipote”, desfășurat, de obicei, în duminica înainte de Rusalii. Obiceiul datează de la mijlocul secolului al XIX-lea, după ce sătenii au cumpărat terenurile agricole de la nobili, fiind în mod deosebit interesați să întrețină cele opt șipote (izvoare — n.r.) de pe hotarul satului, pentru a avea apă de băut atunci când mergeau la munci agricole. Din păcate, acum nu mai există niciun izvor din cele opt, odată cu plecarea sașilor acestea secând nemaifiind întreținute.
„La Șipote” este un obicei pe care sașii șoneni l-au prezentat, după emigrare, și la diverse festivaluri în Germania.
Din 1979, sașii din Șona se întrunesc în Germania tot la doi ani, constituindu-se și acolo, în 1995, în „comunitatea vecinilor”, „țighidiș”, după modelul din satul natal. „Comunitatea vecinilor” din care făceau parte toți bărbații căsătoriți este cea mai veche formă de organizare a sașilor, adusă probabil din locurile de emigrare. În Șona erau cinci astfel de comunități. În 1996, pentru ușurarea comunicării între șonenii care locuiesc în Germania și Austria s-a decis ca aceste zone să fie împărțite în cinci comunități ale vecinilor, așa cum erau odinioară în satul natal.
Din 2003, „comunitățile vecinilor” execută în mod regulat reparațiile necesare la biserica evanghelică și casa parohială. Se îngrijesc în mod special ca cimitirul unde odihnesc rudele lor să fie întreținut. Observ că pe pietrele multor morminte, ridicate de familii înainte de emigrare, sunt trecute și nume ale celor care au plecat după 1989 în Germania și care nu au mai fost aduși, atunci când au murit, pentru a fi înmormântați aici, alături de soț sau de soție.
Cimitirul, care are și o capelă, bine întreținută, se află în imediata vecinătate a bisericii fortificate. Inițial, biserica sașilor, atestată documentar la 1252, se afla la peste doi kilometri distanță față de actualul lăcaș de cult, fiind dărâmată două secole mai târziu. P
e un turn din biserica actuală, unde s-a folosit piatră din cea dărâmată, este inscripționat anul 1464, dovadă că a existat și o altă biserică. Între 1520 și 1550 se construiește o biserică fără turn, în formă de sală, dedicata Sfântului Matei, construită din piatră și cărămidă. Odată cu realizarea Reformei și în Transilvania, în 1572, biserica din Șona devine Evanghelica.
Prima renovare a bisericii a avut loc în 1657, iar cea mai recentă în 1989. În 1826, a fost amenajat turnul clopotelor în forma în care este și în prezent. Unul dintre clopote, existent și azi, este inscripționat 1647. Celelalte două au fost turnate în 1922, la Sibiu, pentru a le înlocui pe cele confiscate în timpul Primului Război Mondial.
La 1844, bisericii i se adaugă o navă laterală cu galerie, iar trei ani mai târziu este amenajat un nou altar. Prima orgă a bisericii a fost construită în 1660. Cea actuală datează din 1852, fiind restaurată în 1927.
Ceasul de pe turn, acum nefuncțional, a fost achiziționat în 1912, de la o fabrică din Bernburg, de către „Asociația Femeilor” din Șona, care a colectat 1.285 de coroane în acest sens. Cadranul ceasului a fost refăcut în 1976.
Prima casă parohială a bisericii evanghelice a fost construită în 1696. Actuala datează din 1875, iar în interiorul ei a fost amenajată o expoziție cu fotografii vechi.
Dacă biserica sașilor are o vechime de aproape cinci sute de ani, biserica ortodoxă din localitatea înființată la 1313 de sași a fost construită doar la 1935, lucru firesc ținând cont că în sat erau la vremea respectivă doar 14 familii de români. Ridicată sus, pe deal, în locul unei biserici mici de lemn, pentru construirea ei au fost necesare fonduri de 200.000 de lei. Jumătate din bani au fost donați de învățătorul Maxim Blaga, iar pentru restul banilor necesari a fost contractat un credit pentru care primarul Gheorghe Cristea a girat cu casa și cu pământul avut în proprietate.
Dacă în perioada Interbelică locuiau în Șona doar câteva zeci de români și în jur de 1.600 de sași, la cel mai recent recensământ s-a stabilit că aici locuiesc peste 850 de români, câteva zeci de maghiari și câteva zeci de romi.
Numărul sașilor din Șona a început să scadă odată cu al Doilea Război Mondial, atunci când peste 70 de tineri, înrolați în armata română sau în cea germană, au pierit în lupte.
În ianuarie 1945, un număr de 230 de sași, 108 bărbați, având între 17 și 45 de ani, și 122 de femei, cu vârste între 18 și 30 de ani, au fost deportați în fosta Uniune Sovietică, fiind transportați timp de mai multe săptămâni în vagoane de vite în bazinul Donețk. Douăzeci de bărbați și douăsprezece femei nu s-au mai întors, murind în lagăr.
Mulți sași, peste 60, au rămas în Germania după al Doilea Război Mondial, ulterior, și din cauza regimului comunist, rudele acestora solicitând autorităților române să li se aprobe să emigreze pentru a-și reîntregi familiile. După 1970, numărul sașilor din Șona a scăzut accentuat, ajungând ca în 1989 să mai fie doar în jur de 200. Și aceștia au emigrat în 1990. Sașii din Șona nu au uitat însă de unde au plecat și, de câțiva ani, se reîntorc periodic în satul natal sau, în cazul unora dintre ei, al părinților și bunicilor lor. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: biserici-fortificate.org