Şona, un sat mărturie a prezenţei timp de secole a saşilor pe Valea Târnavei Mici

Amintiri din Șona: O comunitate săsească în declin

O localitate cu rădăcini adânci în istorie

Șona, un sat cu o tradiție de secole locuit aproape exclusiv de sași, a ajuns astăzi să numere doar câțiva locuitori de etnie germană. Cu toate acestea, influența comunității sașilor este încă vizibilă în peisajul local, unde arhitectura specifică și monumentele istorice păstrează vie amintirea unei epoci apuse.

Patrimoniul cultural al satului

În Șona, casele construite într-un stil distinctiv și vechile porți din lemn inscripționate cu numele proprietarilor sunt doar câteva dintre elementele care evocă trecutul vibrant al comunității. Biserica evanghelică din sat, un monument istoric ce datează de aproape 500 de ani, rămâne un simbol al identității locale. De asemenea, clădirea școlii inaugurate în 1930 este o dovadă a valorii educației pentru această comunitate.

Tradiții uitate

Cu toate că atmosfera satului păstrează urme ale vieții cotidiene din trecut – cum ar fi mirosul merelor depozitate cu grijă sau ritualurile săptămânale de curățenie – multe dintre tradițiile care odată animau viața social-culturală au dispărut. Înainte de 1990, sâmbetele erau dedicate munciilor gospodăriilor și pregătitului pentru duminică.

Amintirile balurilor săsești organizate între Bobotează și Postul Mare sunt acum nostalgice reminiscențe ale unei epoci când comunitatea era unită prin festivități precum „Balul Femeilor” sau „Balul Pompierilor”. Aceste evenimente nu erau doar ocazii sociale; ele reprezentau legături strânse între membrii comunităților.

O biserică taciut

Astfel am pornit spre Șona într-o dimineață liniștită, sperând să revad grupuri îmbracate în costume tradiționale îndreptându-se spre biserica evanghelică. Din păcate, drumul era pustiu iar ușa bisericii era încuiată. Serviciile religioase au devenit rare; preotul vine la intervale lungi pentru a oficia slujbe pentru puținii sași rămași.

După ce am contactat-o pe tanti Ani – una dintre ultimele femei sașe din sat – am avut ocazia să vizitez interiorul bisericii fortificate. Aceasta mi-a povestit despre reîntoarcerea sașilor emigranți în vara anului trecut pentru a celebra 700 de ani de atestare documentară a localității.

Președintele Asociației Șonenilor din Germania sublinia atunci importanța acestui loc ca fiind „patria noastră”, evidențiind legătura profund emoționala pe care foștii locuitori o au cu acest colț al Transilvaniei.

Un obicei reînviat

Reîntorși acasă în august 2013, foștii locuitori ai Șonei au reluat un obicei stravechi cunoscut sub numele „La Șipote”, celebrat anual înaintea Rusaliilor. Această revenire la tradițiile locale reflectează dorința lor continuu de a menține vii obiceiurile culturale specifice regiunii Transilvania.

Moștenirea sașilor din Șona: O comunitate în transformare

Istoria și tradițiile locale

Sașii din Șona, care au cumpărat terenuri agricole de la nobili, au avut un interes deosebit pentru întreținerea celor opt izvoare situate pe hotarul satului. Aceste surse de apă erau esențiale pentru activitățile agricole ale comunității. Din păcate, odată cu plecarea sașilor, izvoarele au secat și nu mai sunt întreținute.

Comunitatea „vecinilor” în Germania

Începând cu 1979, sașii din Șona s-au reunit la fiecare doi ani în Germania. În 1995, aceștia au format „comunitatea vecinilor”, cunoscută sub numele de „țighidiș”, inspirată după modelul tradițional al satului natal. Această organizație a fost creată pentru a facilita legătura dintre bărbații căsătoriți și este considerată cea mai veche formă de organizare a sașilor.

În 1996, s-a decis împărțirea zonei în cinci comunități ale vecinilor pentru a îmbunătăți comunicarea între șonenii stabiliți în Germania și Austria.

Întreținerea patrimoniului cultural

Din anul 2003, aceste comunități se ocupă regulat cu reparațiile necesare la biserica evanghelică și casa parohială. De asemenea, ele asigură îngrijirea cimitirului unde sunt înhumate rudele lor. Multe dintre morminte poartă numele celor care au emigrat după 1989 și care nu au fost aduși acasă pentru a fi înmormântați alături de familiile lor.

Biserica fortificată: o istorie bogată

Cimitirul este situat lângă biserica fortificată bine întreținută. Biserica originala a fost atestată documentar încă din anul 1252 și se afla inițial la peste două kilometri distanță față de actuala construcție. Aceasta a fost distrusă două secole mai târziu; turnul actual folosește piatră provenită din ruinele vechii biserici.

Între anii 1520-1550 s-a construit o noua biserică dedicată Sfântului Matei care devine evanghelicǎ în urma Reformei din Transilvania (1572). Prima renovare majorǎ datează din 1657 iar cea mai recentǎ restaurare s-a realizat in anul 1989.

Biserica are un turn al clopotelor amenajat in forma actuala inca din anul1826; unul dintre clopote datează încă din1647 iar celelalte două au fost turnate în1922 ca urmare a confiscării celor originale pe timpul Primului Rǎzboi Mondial.

Evoluția demograficǎ

Biserica ortodoxǎ localã a fost construitã abia in1935 într-o perioadã când existau doar câteva familii românești printre cei aproximativ1600 de sași ai satului. La cel mai recent recensământ s-a constatat că populația românească depǎseste acum850 persoane iar numărul maghiarilor si romilor este semnificativ redus comparativ cu cel al sașilor înainte de Al Doilea Rǎzboi Mondial.

Memoria deportărilor: O comunitate de sași își reamintește istoria

În contextul evenimentelor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o parte semnificativă a tinerilor sași din România a fost afectată profund. Peste 70 de tineri, înrolați atât în armata română, cât și în cea germană, au pierit pe câmpurile de luptă.

Deportarea sașilor în Uniunea Sovietică

În ianuarie 1945, un grup format din 230 de sași – 108 bărbați cu vârste între 17 și 45 de ani și 122 de femei cu vârste între 18 și 30 de ani – a fost deportat către fosta Uniune Sovietică. Aceștia au fost transportați timp de mai multe săptămâni în condiții dificile, într-un vagon destinat animalelor, spre bazinul Donețk. Din păcate, douăzeci dintre bărbați și douăsprezece femei nu s-au mai întors acasă, decedând în lagărul sovietic.

Emigrarea postbelică a comunității săsești

După sfârșitul războiului mondial, mulți dintre sașii care au supraviețuit au ales să rămână în Germania. Regimul comunist instaurat ulterior a determinat familiile acestora să solicite autorităților române permisiunea pentru emigrare, dorind astfel reunificarea familiei. După anul 1970, populația sașilor din localitatea Șona a început să scadă drastic; până în anul 1989 numărul lor ajunsese la aproximativ doar două sute. Acești ultimi membri ai comunității s-au mutat definitiv în Germania după anul 1990.

Întoarcerea la rădăcini

Cu toate că mulți dintre ei trăiesc acum peste hotare, foștii locuitori ai satului Șona nu își uită originile. În ultimii ani, aceștia s-au reîntors periodic la locurile natale sau la cele ale părinților și bunicilor lor pentru a-și reconecta identitatea culturală și istoria familială.

(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: biserici-fortificate.org

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News