Ultima ofertă a Kazmunai Gaz, în cadrul discuţiilor cu Ministerul de Finanţe privind plata datoriilor istorice a Rompetrol Rafinare, este achitatea, în acest an, a sumei de 100 de milioane de dolari, scrie Adevărul.ro.
Preşedintele executiv al Rompetrol Grup, Saduokhas Meraliyev crede că există două posibilităţi: plata integrală a datoriei sau conversia restului datoriei – după plata celor 100 de milioane de dolari – în acţiuni, astfel încât statul să devină acţionar la Rompetrol.
Cea din urmă variată este şi cea agreată, în acest stadiu al discuţiilor, de reprezentanţii companiei. “Vom avea negocieri cu Guvernul pentru răscumpărarea acţiunilor”, a spus Meraliyev.