Subvenţiile la încălzire şi apă caldă vor fi acordate numai persoanelor defavorizate, după ce vor fi redimensionate marile centrale de termoficare, a declarat miercuri (25 august 2010) prim-ministrul Emil Boc, la Radio România Actualităţi.
El a menţionat că aceste măsuri sunt prevăzute în Strategia guvernamentală pentru termoficare, care urmează să intre în vigoare din aprilie 2011. „Ea (strategia – n.r.), într-adevăr, va face o mutaţie capitală în procedura subvenţiilor şi în abordarea relaţiilor cu autorităţile locale. Există foarte multe centrale termice supradimensionate în raport cu ceea ce ele prestează.
Trebuie redimensionate la nevoile oraşelor, iar subvenţiile să fie alocate doar persoanelor care au nevoie de sprijin din partea statului şi nu o subvenţie generalizată, dar pentru asta trebuie ca aceste centrale să fie modernizate”, a spus Emil Boc. Primul ministru a menţionat că Strategia privind termoficarea se află în stadiu avansat de realizare de către comitetul interministerial care se ocupă de această chestiune.