Mediul academic produce adesea lucrări tragic de depășite, obtuze și lungi, fără alt scop decât acela de a umple lista de publicații a profesorului. Dar iată trei lucrări oportune și interesante, relevante pentru recentele șmecherii bancare din SUA!
Una dintre trăsăturile distinctive ale Silicon Valley Bank nu a fost doar concentrarea regională, ci și concentrarea sa pe o singură industrie. În afară de o afacere bancară înfloritoare cu podgorii californiene, era în mod covârșitor o bancă tehnologică.
Acest lucru este deseori descris ca o concentrare stupidă și letală, dar o lucrare a lui Kristian Blickle, Anthony Saunders și Cecilia Parlatore susține că specializarea nu este neobișnuită și poate fi de fapt benefică atât pentru bănci, cât și pentru industriile pe care se concentrează.
Constatăm că acest tip de specializare se corelează cu o performanță îmbunătățită a împrumuturilor și cu condiții de împrumut avantajoase pentru împrumutați, chiar și atunci când se controlează efectele fixe ale împrumutaților și riscul de împrumut la inițiere. Aceste dovezi sugerează că băncile specializate pot discerne calitatea împrumutatului datorită cunoștințelor superioare specifice industriei lor specializate.
Tipul de specializare a portofoliului de credite pe care îl documentăm are implicații importante pentru stabilitatea băncilor și oferta de credite. La nivel de bancă, arătăm că specializarea duce la o performanță mai stabilă a băncii. La nivel de industrie, constatăm că industriile cu mai multe bănci specializate se confruntă, de asemenea, cu mai puține retrogradări și anulări de credite în medie, în timp ce împrumuturile acordate de băncile specializate sunt mai susceptibile de a contracara creșterile la nivel de industrie ale ponderii creditelor neperformante.
Un alt factor care a stat la baza prăbușirii remarcabil de rapide a SVB a fost rolul pe care anumiți utilizatori puternici de Twitter din lumea tehnologiei l-au jucat în alimentarea cursei bancare care a ucis banca.
Iată o lucrare realizată de Anthony Cookson, Corbin Fox, Javier Gil-Bazo, Juan Felipe Imbet și Christoph Schiller, care explorează modul în care social media amplifică riscurile de criză bancară, chiar și după ce se ține cont de faptul că unele bănci sunt mai vulnerabile în mod fundamental la acestea.
În timpul perioadei de fugă, constatăm că intensitatea conversației pe Twitter despre o bancă prezice pierderile de pe piața bursieră la o frecvență orară. Acest efect este mai puternic pentru băncile cu factori de risc de fugă a băncilor. La o frecvență și mai mare, tweet-urile din perioada de funcționare cu sentiment negativ se traduc prin pierderi imediate pe piața bursieră. Aceste efecte de frecvență ridicată sunt mai puternice atunci când tweet-urile sunt scrise de membri ai comunității de startup-uri de pe Twitter (care sunt probabil deponenți) și conțin cuvinte-cheie legate de contagiune. Aceste rezultate sunt în concordanță cu faptul că deponenții folosesc Twitter pentru a comunica în timp real în timpul crizei bancare.
Acesta a fost un subiect fierbinte în discuțiile interne ale FTAV Towers. Debacle SVB sugerează o schimbare bruscă de regim în ceea ce privește riscurile de fugă a băncilor din cauza aplicațiilor de transfer ușor de bani și a social media, sau a fost mai mult o problemă idiosincratică cu o bancă de obicei vulnerabilă cu o bază de clienți unică, stridentă și conectată?
Practic, dacă o pierdere similară a portofoliului de obligațiuni și o majorare de capital manelizată ar fi afectat o bancă Random Bancorp de dimensiuni similare, dar dominată de fermieri în Nowheresville USA, ar fi declanșat o criză bancară mai largă?
Oricum, un alt factor uriaș în cazul SVB a fost dimensiunea masivă a bazei de deponenți neasigurați, împreună cu portofoliul său de obligațiuni fără acoperire. Din punct de vedere istoric, se considera că riscurile legate de rata dobânzii aveau o acoperire naturală în depozite. Atunci când ratele cresc și valoarea activelor scade, finanțarea cu costuri reduse a depozitelor devine mai valoroasă.
Dar, după cum subliniază un document al lui Itamar Drechsler, Alexi Savov, Philipp Schnabl și Olivier Wang, „franciza de depozit este valoroasă doar dacă deponenții rămân în bancă”:
Acest lucru creează stimulente de fugă pentru deponenții neasigurați. Arătăm că un echilibru de fugă este absent la rate scăzute ale dobânzii, dar apare atunci când ratele cresc, deoarece franciza de depozit ajunge să domine valoarea băncii. Astfel, riscul de lichiditate al băncii crește odată cu ratele dobânzilor. Oferim o formulă pentru politica optimă de gestionare a riscului băncii. Banca ar trebui să acționeze ca și cum rata depozitelor sale ar fi mai sensibilă la ratele pieței decât este în realitate, adică ca și cum „beta-ul depozitelor” său ar fi mai mare. Acest lucru determină banca să reducă durata activelor sale. Scurtarea duratei are însă un dezavantaj: expune banca la insolvență în cazul în care ratele dobânzilor scad. Astfel, banca se confruntă cu o dilemă: nu își poate acoperi simultan expunerile la riscul ratei dobânzii și la riscul de lichiditate. Dilema dispare numai dacă depozitele neasigurate nu contribuie la franciza depozitelor (dacă acestea au un beta al depozitelor de unu). Astfel, creșterea recentă a conturilor curente și de economii neasigurate cu beta scăzut prezintă riscuri de stabilitate pentru bănci. Riscurile cresc odată cu ratele dobânzilor și sunt amplificate de alte expuneri, cum ar fi riscul de credit.
Sursa – www.ft.com