La 27 martie, la Bruxelles s-au încheiat două summituri ale Uniunii Europene (UE). Sesiunea Consiliului European a aprobat ‘Strategia de dezvoltare social¬economică a UE până în 2020’ (Europa-2020), în timp ce ţările din zona euro au adoptat planul de ajutorare financiară a Greciei.
Ambele decizii par să fie favorabile pentru dezvoltarea UE. Însă, criza greacă a demonstrat că în spatele permanentelor rapoarte privind succesele UE se ascund serioase contradicţii, notează cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta.
În ajunul summiturilor de la Bruxelles, ţările UE elaboraseră trei variante de ajutor pentru Grecia. Premierul Luxemburgului, Jean-Claude Juncker, propunea ţărilor din zona euro să ofere Atenei credite pe bază bilaterală. Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, sugera ca ajutor Greciei să acorde doar ţările puternice din zona euro (fără participarea FMI) şi să fie restricţionat dreptul Atenei de a se împrumuta pe piaţa financiară mondială.
La rândul său, ministrul finanţelor al Germaniei, Wolfgang Schäuble, îşi exprimase acordul pentru implicarea FMI în soluţionarea crizei din Grecia, pronunţându-se în paralel pentru crearea unui Fond Monetar European (FME). Acest organism ar urma să finanţeze statele UE aflate la graniţa falimentului şi să excludă din zona euro ţările care încalcă ‘Pactul de creştere şi stabilitate’.
În pofida diferenţelor aparente, planurile erau unele apropiate şi prevedeau întărirea zonei euro prin intermediul creării unor instituţii regionale de reglementare financiar-valutară, subliniază Nezavisimaia Gazeta.
Însă, din momentul semnării acordurilor de la Bretton Woods (1944), reglementarea valutară era prerogativă a Fondului Monetar Internaţional (FMI). Statutul dolarului în calitate de valută mondială de rezervă asigura controlul SUA asupra FMI. De aceea, experţii americani au interpretat imediat planurile de sprijinire financiară a Greciei drept pretenţie a UE privind construirea unei alternative regionale la FMI.
În spatele acestor ‘frecuşuri’ particulare, se ascund mari probleme de ordin general, continuă ziarul rus. Atitudinea SUA faţă de procesul integrării europene a fost mereu una duplicitară. Oficial, americanii sprijineau toate acordurile UE şi în mare parte le ghidau.
Însă, Washingtonul urmărea cu atenţie ca dezvoltarea UE să nu submineze sistemul de relaţii transatlantice în cadrul NATO. Intrarea în vigoare, la 1 decembrie 2009, a Tratatului de la Lisabona, care implementase instituţia ‘subiectului de drepť pentru UE, a zgândărit vechile temeri ale americanilor.
Potrivit cotidianului moscovit, integrarea europeană s-a realizat pe baza valorilor social¬democratice, în timp ce sistemul liberal american, dimpotrivă, este refractară oricărui tip de socialism. SUA i-au tolerat pe social-democraţii vest-europeni atât timp cât aceştia erau o alternativă la URSS. Astăzi, pretenţiile UE de a crea un nou sistem social-economic, pe baza valorilor social-democrate, stârneşte suspiciuni la Washington.
Americanii nu doresc destrămarea UE, pentru că un asemenea scenariu ar duce la amplificarea contradicţiilor dintre ţările Europei de Vest şi la subminarea NATO. Însă, SUA vor să minimalizeze resursele economice ale UE până la un nivel sigur pentru Washington. Pentru atingerea acestui ţel, Washingtonul a apelat la o metodă deja verificată: mobilizarea elitelor membrilor UE loiali SUA: Marii Britanii şi ţărilor din Europa Centrală şi de Est.
În primul rând, scrie cotidianul rus, britanicii şi est-europenii au torpilat imediat ideea creării FME. Liderii est-europeni au declarat că ‘planul Schäuble’ trasează noi linii de demarcaţie în Europa. Marea Britanie a insistat asupra unei participări mai ample a FMI la salvarea Greciei. Astfel, creditul pentru Grecia va fi asigurat în proporţie de două treimi de ţările zonei euro şi o treime – de FMI.
În al doilea rând, economiştii britanici luptă împotriva întăririi componentei social-democrate din dezvoltarea UF. Tocmai mass-media britanice au lansat abrevierea puţin-onorantă de PIGS (Portugal, Italy, Greece, Spain). Vina ţărilor din Europa de Sud era cea privind marele lor deficit bugetar. Însă, subliniază Nezavisimaia Gazeta, realizarea strategiei Europa-2020, ca orice strategie orientată social, nu este posibilă fără un sistem al bugetelor deficitare.
În al treilea rând, în UE se poartă discuţii privind revizuirea parţială a Tratatului de la Lisabona. La 18 martie, cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, anunţase posibilitatea ca în Tratatul de la Lisabona să fie introduse principalele prevederi ale Pactului de creştere şi stabilitate.
Dimpotrivă, Londra şi ţările Europei Centrale şi de Est cer slăbirea instituţiei ‘subiectului de drepť. Cehia a ratificat Tratatul de la Lisabona fără Carta drepturilor fundamentale, ataşată la acesta. Aceleaşi intenţii exprimă şi conservatorii britanici.
Potrivit ziarului rus, contradicţiile dintre SUA şi o parte dintre ţările UE nu deschid în faţa Rusiei posibilităţi suplimentare. Orice încercare a Moscovei de a profita de pe urma acestui conflict va duce întotdeauna la consolidarea UE pe bază antirusească.
În schimb, în lipsa unei ‘ameninţări externe‘ cu efect de consolidare, ţările UE vor evita să sprijine proiectele antiruseşti ale Poloniei şi Lituaniei. Cea mai avantajoasă strategie pentru Rusia ar fi urmărirea neimplicată a evenimentelor din UF, conchide Nezavisimaia Gazeta.