De ce Germania nu poate fi un model pentru zona euro

Criza este profundă, atât pentru zona euro cât şi pentru UE şi pentru lume. Provocarea imediată o reprezintă Grecia. Şefii de guvern au decis că membrii zonei euro sunt gata să contribuie la împrumuturi bilaterale coordonate, orice finanţări urmând să fie decise de statele europene în unanimitate, sub condiţii ferme şi bazat pe o evaluare a Comisiei Europene şi a Băncii Centrale Europene (BCE).

Germania şi-a impus calea, însă rezultatul s-a dovedit nepopular prin alte părţi, ca de exemplu în Franţa, sau la BCE, care nu vrea să vadă FMI intervenind în politica monetară, scrie publicaţia britanică Financial Times (FT).
Ar fi însă greşit să concluzionăm că aceasta este o mare victorie pentru FMI sau Germania, pentru că rezultatul pare impracticabil. În primul rând, va fi acesta un program FMI sau unul european?

Ce se întâmplă în cazul în care Comisia nu este de acord cu FMI? Un astfel de dezacord pare posibil. Restricţiile fiscale aprobate de Grecia, de 10 la sută din PIB în următorii trei ani, par imposibile, dat fiind absenţa unei politici monetare sau a unei flexibilităţi a cursului de schimb. Este posibil ca niciun program să nu reuşească, dat fiind condiţiile iniţiale nefavorabile. În al doilea rând, care sunt şansele ca zona euro să acţioneze în unanimitate pentru susţinerea unui program FMI?

În final, de ce ar urma să ajute ‘ajutoruľ avut în vedere? Problema imediată a Greciei o reprezintă ratele mari ale dobânzii pe care aceasta le plăteşte. Oferirea de lichidităţi la o rată de penalizare, când Grecia nu are acces la piaţă, nu ar face decât să înrăutăţească problema sa vizavi de solvenţă. Şi mai mult însă, atunci când va fi oferită această asistenţă va fi mult prea târziu.

Abia atunci când te uiţi la provocările majore, lucrurile iau o înfăţişare înfricoşătoare. Una din griji este lipsa dorinţei de a accepta eşecul. Şi mai important însă este faptul că Germania are concepţii greşite legat de modul cum ar trebui să funcţioneze zona euro. Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, afirma după summit că ‘speră că acesta va asigura deţinătorii de obligaţiuni greceşti că zona euro nu va permite Greciei să eşueze’.

Există doar două căi pentru a îndeplini acest angajament: sau membri UE emit cecuri în alb unul pentru altul sau preiau finanţele publice, şi în acest fel guvernarea statelor membre rătăcite. Germania nu va permite niciodată prima soluţie iar politicul nu o va permite pe ultima, mai ales în ţările mari. Aşadar, declaraţiile lui Van Rompuy par absurde, potrivit FT.

Declaraţia de săptămâna trecută afirma de asemenea că ‘situaţia actuală demonstrează nevoia de a întări şi suplimenta cadrul existent, pentru a asigura sustenabilitate fiscală în zona euro şi a creşte capacitateta sa de a reacţiona pe timp de criză.
Ideea de bază de aici este aceea că slăbirea poziţiilor fiscale în ţări periferice reflectă o lipsă de disciplină fiscală. Acest lucru este adevărat pentru Grecia şi, într-o mai mică măsură, pentru Portugalia. Însă Irlanda şi Spania aveau poziţii fiscale ce păreau solide.

Slăbiciunea lor se află în deficitul fiscal din sectorul privat. Abia când sectorul privat s-a corijat după criză, a explodat şi deficitul fiscal. Dat fiind că problema era la sectorul privat şi nu la cel public, monitorizarea trebuie să se concentreze şi asupra primului. Inflamarea activelor şi expansiunea creditelor din sectorul privat la periferie au reprezentat imaginea în oglindă a lipsei creşterii cererii reale de la centru.

Este modul în care politica monetară a BCE a produs o rată de expansiune mai mult sau mai puţin adecvată a cererii generale din zona euro. Dacă ne întrebăm care au fost cauzele subiacente ale catastrofelor fiscale de azi, trebuie să se conştientizeze că acestea sunt în ultimă instanţă rezultatul bazării pe o politică monetară acomodativă, folosită pentru a compensa creşterea slabă a cererii în centrul zonei euro, mai ales în Germania.

Strategii de politici din Germania tocmai acest tip de discuţie despre cererea internă din zona euro şi dezechilibre nu doresc să-l aibă. Atâta vreme cât se va întâmpla asta, perspectiva unei ‘coordonări economice îmbunătăţite’ menţionată în declaraţia Consiliului, este nulă. Mai rău încă, Germania vrea o mişcare clară de la partenerii săi în direcţia unor deficite fiscale mai mici.

Zona euro, cea de-a doua mare regiune economică a lumii, va fi în acest caz pe cale de a deveni o „Germanie mare”, cu o cerere internă cronic slabă. Germania şi alte economii similare ar putea găsi o cale de ieşire prin creşterea exporturilor către ţările emergente. Pentru partenerii mai slabi structural – mai ales cei împovăraţi de costuri necomptetitive – rezultatul ar fi ani de stagnare, în cel mai bun caz. Este oare aceasta lăudata ‘stabilitate’?, se întreabă FT.

Proiectul uniunii monetare se confruntă cu o provocare uriaşă. Nu-i va fi uşor să rezolve criza grecească, însă marea problemă este că zona euro nu va funcţiona aşa cum îşi doreşte Germania. Zona euro poate deveni germanică doar prin exportarea de cantităţi mai mari decât cererea sau împingerea unor mari părţi din economia zonei euro către o depresiune prelungită sau mai probabil ambele.

Dacă zona euro ar deveni Germania, este greu de văzut cum va funcţiona ea, relevă FT. Desigur, Germania îşi poate urma calea pe termen scurt, însă nu poate obliga zona euro să reuşească în maniera în care o doreşte. Deficitele fiscale uriaşe sunt simptome ale crizei şi nu cauza ei. Există vreo cale de ieşire satisfăcătoare din această dilemă? Deocamdată nu, iar asta este într-adevăr înspăimăntâtor, conchide analiza.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata