Juliano Dornelles, care a regizat împreună cu Kleber Mendonça Filhoal pelicula „Bacurau”, câștigătoare a premiului juriului la Cannes 2019, va fi prezent la Cinema Pro pe 26 octombrie, de la ora 18.00, pentru o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu publicul, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Revista Film Comment titrează, în introducerea unui interviu cu cei doi regizori: „Niciun alt film de la Cannes de anul acesta nu ne-a arătat mai clar că a sesiza frumuseţe sau urâţenie, depinde, în mod esenţial, de punctul în care îţi fixezi privirea, ca îndrăzneţul «Bacurau» al regizorilor Kleber Mendonça Filho şi Juliano Dornelles”.
„Bacurau” realizează un portret perseverent şi amplu al unei comunităţi braziliene ce luptă împotriva spectrului sumbru al modernităţii, fiind „un western magnific şi dement despre pericolele modernizării accelerate”.
Născut din dragostea regizorilor pentru cinematografia italiană a anilor 1960, cinematografia americană a anilor 1970 și cinematografia braziliană, „Bacurau” este un melanj de genuri, proiect început de la nivel de idee de cei doi regizori, colaboratori și prieteni. „Am vrut să facem un film la care să ne facă plăcere să mergem la cinema. Am început să scriem un scenariu, am lucrat, am scris, am vorbit, ne-am și certat, apoi am strâns și alți prieteni să ne ajute să-l filmăm”, au declarat cei doi regizori într-un interviu cu ocazia premierei filmului.
Juliano Dornelles s-a născut în Brazilia, în anul 1980. Pentru mai bine de 16 ani, a fost scenograf. Parteneriatul său cu Kleber Mendonça Filho a început pe platourile scurtmetrajului „Eletrodoméstica”, lansat în anul 2004. Această întâlnire l-a determinat să regizeze, la rândul său, câteva scurtmetraje. „Bacurau”, realizat tot în colaborare cu Kleber Mendonça Filho, este lungmetrajul său de debut.
Seria de invitați speciali ai acestei ediții continuă cu cineastul Albert Serra. Regizorul spaniol va avea discuții cu publicul la finalul proiecțiilor „The Story of My Death”, „Liberté” și „La Mort de Louis XIV”, pentru care biletele au fost epuizate. Cu toate acestea, publicul va putea intra, în limita locurilor disponibile, la discuția deschisă la finalul proiecției fimului „La Mort de Louis XIV”, marți, de la ora 20.00, la Cinema Elvire Popesco.
Miercuri, actorul Vlad Ivanov va putea fi întâlnit de la ora 20.30, la Institutul Cervantes, la proiecția filmului „Principii de viață”, în regia lui Constantin Popescu. Pelicula a marcat primul rol principal din cariera marelui actor.
Duminică, încheierea festivalului Les Films de Cannes à Bucarest va fi marcată prin ecranizarea peliculei „Frankie”, în regia lui Ira Sachs, cu Isabelle Huppert în distribuție. Filmele lui Ira Sachs, precum „Love is Strange” și „Little Men”, sunt cronici splendide vizual şi răvăşitoare emoţional ale vieţilor, iubirilor, tragediilor şi triumfurilor locuitorilor din New York, SUA. Prin pelicula „Frankie”, regizorul abandonează metropola pentru un oraș din Portugalia şi apelează la o distribuţie internaţională, onorată de nume mari, precum Marisa Tomei, Greg Kinnear și Brendan Gleeson.
Filmul „Chicuarotes”, în regia lui Gael García Bernal, va putea fi văzut pe marile ecrane doar în cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest. „Este evidentă maturitatea pe care Gael García Bernal a obţinut-o în ceea ce priveşte tehnica cinematografică şi povestea”, au declarat cei de la Excelsior. Actorul și regizorul Gael García Bernal continuă să exploreze societatea mexicană și inegalitățile din cadrul ei, prin intermediul unei povești despre tineri deciși să scape de sărăcie și să-și schimbe destinele.
Les Films de Cannes à Bucarest a început cu săli pline, proiecții în premieră, invitați speciali și discuții pe 18 octombrie, în București. Concomitent, au început și Les Films de Cannes à Iași, Cluj și Timișoara. Les Films de Cannes a început în weekend și în Botoșani, urmând să debuteze, miercuri, și în Brașov. Până duminică, brașovenii vor putea vedea filmele premiate la Cannes, la Centrul Cultural Reduta și la Cinema One.
Biletele pot fi achiziționate de pe Eventbook.ro și de la casieriile cinematografelor Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Cinemateca Union.
Programul complet al ediției a 10-a a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest și detalii suplimentare sunt disponibile pe pagina evenimentului, www.filmdefestival.ro.