– Ministerul Finanţelor a reuşit să finalizeze doar parţial normele legate de modificările Codului fiscal, pregătind o hotărâre de guvern în care tratează schimbările aferente TVA şi accizelor, însă nu şi pe cele privind extinderea bazei de impozitare a veniturilor şi redefinirea activităţilor dependente/independente, scrie Ziarul Financiar.
Firmele de leasing erau îngrijorate de posibilitatea aplicării retroactive a TVA majorate la 24% pentru contractele în derulare, având în vedere faptul că abia la finalul contractului clientul intră în posesia maşinii, când TVA este de 24%.
Finanţele au precizat că pentru rata de leasing având data scadentă pentru efectuarea plăţii în luna iunie 2010 se aplică cota de TVA de 19%, iar pentru rata de leasing având data scadentă pentru efectuarea plăţii în luna iulie 2010 se va aplica cota de TVA de 24%.
Clarificarea adusă vizează societăţile de leasing care au încheiate contracte de leasing financiar pentru autovehicule în care se precizează un scadenţar pentru efectuarea plăţii ratelor de leasing.
Dacă societatea de leasing emite factura pentru o rată de leasing în avans faţă de data scadentă pentru efectuarea plăţii prevăzută în contract, aceasta se va considera o factură de avans. Prin urmare, se va efectua regularizarea facturii de avans.
Un alt exemplu de aplicare a TVA se referă la cazul unei societăţi de construcţii care întocmeşte situaţia de lucrări în cursul lunii iunie, pentru lucrările efectuate în lunile mai şi iunie, iar beneficiarul acceptă situaţia de lucrări în luna iulie 2010.
Contractul prevede că situaţia de lucrări trebuie acceptată de beneficiar. Faptul generator de taxă, respectiv data la care se consideră serviciul prestat, intervine la data acceptării situaţiei de lucrări de către beneficiar.
În consecinţă, cota aplicabilă pentru întreaga contravaloare a serviciilor acceptate de beneficiar este de 24%, cota în vigoare la data faptului generator de taxă. În situaţia în care anterior emiterii situaţiei de lucrări ar fi fost emise facturi de avans cu cota de 19%, după data de 1 iulie 2010 avansurile respective se regularizează prin aplicarea cotei de 24%.
Finanţele clarifică modificările Codului fiscal în valuri
Ministerul Finanţelor a reuşit să finalizeze doar parţial normele legate de modificările Codului fiscal, pregătind o hotărâre de guvern în care tratează schimbările aferente TVA şi accizelor, însă nu şi pe cele privind extinderea bazei de impozitare a veniturilor şi redefinirea activităţilor dependente/independente.
Firmele de leasing erau îngrijorate de posibilitatea aplicării retroactive a TVA majorate la 24% pentru contractele în derulare, având în vedere faptul că abia la finalul contractului clientul intră în posesia maşinii, când TVA este de 24%.
Finanţele au precizat că pentru rata de leasing având data scadentă pentru efectuarea plăţii în luna iunie 2010 se aplică cota de TVA de 19%, iar pentru rata de leasing având data scadentă pentru efectuarea plăţii în luna iulie 2010 se va aplica cota de TVA de 24%.
Scadenţar pentru efectuarea plăţii ratelor de leasing