Românii au ajuns mult mai rău decât erau într-o anumită perioadă, poate la începutul anilor ’90, în privinţa acceptării încălcării drepturilor fundamentale, a declarat eurodeputata PNL Renate Weber într-un interviu pentru AGERPRES.
Ea susţine că nu-şi explică de ce la nivelul instituţiilor statului român a existat ‘o tăcere generalizată’ în ceea ce priveşte dezvăluirile lui Edward Snowden privind interceptările Agenţiei Naţionale de Securitate a SUA, apreciind că România e una dintre ţările care are o relaţie cu SUA ‘de aşa natură încât acceptă mult mai mult decât ceea ce ar fi normal să accepte’.
În acelaşi timp, Renate Weber afirmă că nu există, în opinia sa, şanse reale ca statul român să dea curs solicitării Parlamentului European de a efectua o anchetă independentă pentru elucidarea alegaţiilor legate de presupusa existenţă a unor închisori secrete ale CIA pe teritoriul României, deşi mărturiseşte că nu înţelege cu ce ar deranja o anchetă independentă, din moment ce răspunsul autorităţilor române a fost în ultimii ani că nu există elemente care să indice astfel de activităţi.
Care sunt perspectivele României de aderare la spaţiul Schengen în cea de a doua parte a acestui an şi în ce condiţii ar putea fi introdus un mecanism comunitar pentru apărarea valorilor fundamentale ale UE, sunt alte subiecte abordate în interviul acordat AGERPRES de Renate Weber.
AGERPRES: Veţi candida pentru un nou mandat de eurodeputat? Cu ce mesaj vă veţi prezenta în faţa alegătorilor?
Renate Weber: Da, doresc să candidez pentru un nou mandat. Nu ştiu dacă este vorba de un mesaj anume, nu m-am gândit în termenii aceştia. Dar, făcând acum bilanţul a ceea ce am făcut de când sunt în Parlamentul European, cred sincer că stau liniştită în faţa oglinzii şi îmi dau seama că am făcut multe lucruri din cele pe care mi-am dorit să le fac, din cele care evident au ţinut foarte mult de drepturile şi libertăţile fundamentale. Noi am fost confruntaţi mai ales cu probleme privind chiar drepturile şi libertăţile cetăţenilor români în Uniunea Europeană.
Iar eu personal, din punctul ăsta de vedere, am fost efectiv unul dintre cei mai activi eurodeputaţi, şi români, dar şi în general. De asemenea, am făcut foarte mult pentru crearea acestui spaţiu de justiţie şi siguranţă la nivel european, dar un spaţiu în care drepturile fiecăruia în parte să fie respectate şi, din perspectiva aceasta, sigur că-mi doresc să continui ceea ce am început, mai ales că am o foarte mare influenţă în acest moment şi în comisia din care am făcut parte, şi în grupul politic, dar şi la nivelul Parlamentului European, ca să nu mai vorbesc de Comisia Europeană, unde într-adevăr am avut mai multe bătălii duse pe diferite teme specifice, bătălii pe care le-am câştigat, multe dintre ele.
Iar în perspectivă pot să vă şi spun că am acum, de exemplu, un raport pe care tocmai l-am luat şi care se va finaliza în mandatul următor şi care vizează crearea unei legislaţii a Uniunii Europene privind prezumţia de nevinovăţie. Iată un lucru care înseamnă, de fapt, o armonizare a legislaţiilor penale ale tuturor statelor membre şi care cred că va ajuta foarte mult, inclusiv România, în intrarea în acest spaţiu în care lumea să aibă încredere în sistemul de justiţie din fiecare ţară.
AGERPRES: Câte mandate evaluaţi că va obţine PNL în următorul Parlament European? Credeţi că PNL va obţine mai multe mandate singur decât ar fi făcut-o într-o alianţă cu PSD?
Renate Weber: Nu aş intra în astfel de speculaţii, pentru că, până la urmă, eu cred că trebuie să-ţi faci planurile în funcţie de ceea ce e pe masă, şi astăzi pe masă avem, în mod evident, candidaturi separate ale celor două partide. Eu pot să mă refer la ţinta pe care şi-a fixat-o partidul însuşi, şi care înseamnă 25%. 25% ne-ar asigura aproape opt mandate. Sper să reuşim să atingem această ţintă, sigur ar fi tare frumos să putem s-o depăşim, dar în orice caz sper să reuşim să atingem ţinta asta.
AGERPRES: Care credeţi că sunt, în ordinea importanţei, criteriile după care poate fi evaluată activitatea unui eurodeputat?
Renate Weber: Din punctul acesta de vedere, mă tem că fiecare evaluator are criterii diferite şi ele sunt criterii care nu se referă neapărat la ceea ce face un eurodeputat, cât sunt mai ales criterii în funcţie de ceea ce crede cineva sau ce vede. O să vă dau un banal exemplu. Ştiţi că Vote Watch avea un criteriu de prezenţă. Dar ştiţi că prezenţa lor se limita strict la semnăturile date la Strasbourg, în şedinţele de plen.
Deci Vote Watch nu prindea niciodată prezenţa în comisiile de lucru, care se întâmplă la Bruxelles, prezenţa în grupurile politice, care iarăşi se întâmplă la Bruxelles. Iată cum o organizaţie altfel foarte bine pusă la punct cu multe metodologii, totuşi n-a vizat decât un aspect punctual. Aşa şi acasă. Dacă un criteriu este cine a vorbit mult fără să ştie de ce a vorbit atât de mult, atunci probabil că o să avem o ierarhie foarte interesantă. Întrebarea ar fi: dacă v-aţi duce azi să-i întrebaţi pe ăia care au vorbit despre ce au vorbit, mai ştiu oare? Pentru că foarte mulţi au vorbit strict ca să se afle în treabă şi ca să bifeze o acţiune, să arate că fac ceva. Nu ştiu cine le scria sau nu le scria speech-ul, nu este treaba mea, dar ştiu că erau cititori de speech-uri.
E altceva, de exemplu, când vorbeşti, să vorbeşti în numele grupului politic, când te însărcinează grupul ca să vorbeşti că ai fost raportor sau ai fost ‘shadow’ (raportor din umbră), sunt lucruri foarte diferite, când vorbeşti pe o substanţă ştiind despre ce este vorba acolo şi când, dacă te întreabă cineva, şi peste cinci ani ştii exact pentru că ai lucrat, de fapt, acel dosar. Acesta-i un criteriu.
Un alt criteriu poate să fie inclusiv cel al puterii de a influenţa luarea unor decizii. Din punctul ăsta de vedere o să vă spun, de exemplu, că în momentul în care cineva e ales coordonator politic din partea unui grup într-o anumită comisie în mod categoric are o anumită putere, putere pe care i-au dat-o colegii şi, clar, o putere de a reprezenta grupul pe acele teme, care vine cu foarte multă muncă. De exemplu, eu, când am fost rugată, efectiv rugată, de colegi bineînţeles, să preiau coordonarea politică în comisia LIBE, ceea ce s-a întâmplat prin 2010, nu aveam atunci reprezentarea volumului de muncă pe care îl presupune această activitate.
Pentru că e foarte mult ce nu se vede. N-ai cum să cuantifici acasă că tu, de fapt, trebuie să fii pus la punct cu toate dosarele, că tot ce se întâmplă într-o negociere, trece şi prin tine, chiar dacă nu-i dosarul tău ca atare, pentru că asta eşti pus să faci acolo. Evident, contează într-adevăr şi a fi raportor. Dar şi aici aş vrea să fac o precizare. Am văzut în presa de acasă că numărul contează. Nu, substanţa contează. Poţi să fi raportor pe descărcări de gestiune acolo unde nimeni nu vrea să ia astfel de rapoarte, tocmai pentru că ele nu înseamnă nimic. (…)
Şi poţi să fi raportor pe lucruri de foarte, foarte mare substanţă, de mare interes, mai ales când este vorba de legislaţie, dar şi când este vorba de unele rapoarte de iniţiativă care pot să ducă, într-adevăr, la legislaţie. Deci criteriile, repet, depinde de cine le pune pe masă şi de cum vrea să se uite. Întotdeauna lumea se va uita la jumătatea plină a paharului sau la jumătatea goală a paharului. Întotdeauna, evident poate să fie loc să faci mai mult, dar nici nu este firesc, sincer vă spun, să nu te uiţi un pic în general la cum se desfăşoară activitatea aici, adică şi la colegii din alte ţări, oameni care poate au mai multă vechime în acest parlament. Deci e bine, atunci când facem o evaluare, să avem în vedere toate aceste aspecte.
AGERPRES: Care credeţi că vor fi marile teme de campanie pentru alegerile europene? Vor fi ele diferite în România?
Renate Weber: În general, când este vorba de campania pentru Parlamentul European, în multe ţări, nu doar în România, temele care sunt dominante pe agendă sunt temele interne, nu sunt temele care ţin de Uniunea Europeană. Din punctul ăsta de vedere nu suntem noi neapărat singurii, mai sunt şi alţii.
Cu precădere pentru acest Parlament European, cred că temele în unele ţări, adică în ţările în care extrema dreaptă şi anti-Uniunea Europeană e foarte puternică sau foarte vocală în orice caz, cred că temele se vor lega foarte mult de întrebarea: dar de ce să mai stăm în Uniunea Europeană?, dar hai să plecăm de acolo, dar nu ne trebuie politica lor, nici politica lor fiscală, nici economică, cu atât mai puţin politica de migraţie, că numai pe asta o vedem înaintea ochilor. Astea vor fi teme care, probabil, se vor dezbate foarte mult într-o ţară cum este Franţa, din păcate, unde Frontul Naţional pare să fie pe locul întâi în preferinţa publicului francez, iartă-i, Doamne, sunt ţara drepturilor omului, unde s-a născut în orice caz, hai să zicem aşa, legislaţia pe tema asta. O să fie şi în Marea Britanie, o să fie un subiect şi în Olanda, dar nu cred că o să fie exclusiv.
AGERPRES: Ce şanse credeţi că are candidatul liberalilor europeni la preşedinţia Comisiei Europene, Guy Verhofstadt?
Renate Weber: Eu cred că se vor face, cu siguranţă, nişte negocieri, pentru că până la urmă, în realitate, în funcţii de nivelul acesta, lucrurile cam aşa se petrec. Eu mi l-aş dori foarte mult pe Guy Verhofstadt pentru că este omul care are într-adevăr viziune cu privire la UE. Mulţi îi reproşează ‘da, dar e un federalist’. Cred că aici puţin se greşeşte cu privire la conţinutul acestui concept, pentru că a fi federalist în Uniunea Europeană înseamnă a fi foarte mult pan-Uniunea Europeană, paneuropean, şi a vrea o întărire politică mai puternică a UE, o concertare mai bună a diferitelor politici fiscale, economice ş.a.m.d., deci în sensul acesta.
Dar, ca să-l citez pe el, a fi federalist nu înseamnă a te ocupa de reglementări cu privire la cantitatea de apă care trebuie să existe în toalete, nu, nu asta este UE spre care Guy Verhofstadt ar vrea să se îndrepte şi nici eu n-aş vrea să ne îndreptăm spre aşa ceva, dar cred că din punctul ăsta de vedere, cel puţin determinarea lui, hotărârea lui pentru o întărire a UE sunt evidente. Şi poate că în perioade dintr-astea de criză sau de postcriză e bine să ai pe cineva mai dur, mai puternic, în felul în care vede lucrurile, pentru că oricum nu-i va fi uşor. Dacă va fi cineva mai moale, mai dispus să se lase influenţat şi dintr-o parte şi din alta, atunci mă tem că vom bălti în UE în loc să avansăm.
AGERPRES: Comisia LIBE a Parlamentului European a adoptat în ianuarie o rezoluţie care cere Comisiei Europene să introducă un nou sistem pentru a monitoriza respectarea de către toate statele membre a valorilor UE şi a criteriilor de aderare, menţionând printre posibile sancţiuni îngheţarea fondurilor UE. În contextul în care adoptarea acestui raport a declanşat deja o controversă politică la Bucureşti, în ce orizont de timp credeţi că un astfel de mecanism de apărare a valorilor comunitare va deveni realitate?
Renate Weber: Acesta a fost raportul cu privire la situaţia drepturilor omului în Uniunea Europeană, pe care îl facem în fiecare an. Anul trecut, un amendament cu exact acelaşi conţinut l-am făcut eu. Anul ăsta raportul a fost făcut de un coleg liberal, deci n-a mai trebuit, a făcut el direct în raport.
Raportul spune un lucru absolut normal, că avem criteriile de la Copenhaga pentru ţările care intră în UE, dar, odată intrate, nimeni nu le mai bate la cap în niciun fel. (…) Am fost confruntaţi cu situaţia din Italia la un moment dat, apoi din Ungaria, şi am constatat că stai să vezi că nu sunt mecanisme, cel puţin aşa a zis Comisia Europeană. Şi atunci, raportul spune: ba există, putem face un mecanism, nu trebuie să modificăm nici tratate, nici nimic, doar voinţă politică să existe. Şi noi am solicitat aşa ceva şi a fost interesant inclusiv votul în comisia LIBE – şi ceva mă face să cred că el se va menţine în plen – în sensul în care PPE a fost categoric împotriva unui asemenea mecanism. Faptul că mecanismul se referă inclusiv la o gamă de sancţiuni la care se poate ajunge, şi asta e normal, că nu poţi să ai doar un raport, să constaţi ceva şi mai departe să nu existe nimic. Dar toate aceste lucruri nu vin automat, sunt lucruri care sunt recomandări şi e un întreg proces decizional.
Am avut o întâlnire cu doamna vicepreşedinte, comisarul Viviane Reding, despre dorinţa, iniţiativa pe care dânsa ar vrea s-o aibă cu privire la un mecanism asemănător care să se refere la statul de drept. Originile sunt de fapt în discuţia pe care noi am avut-o cu privire la MCV cu România şi Bulgaria, pentru că, atunci când am confruntat-o în plenul Parlamentului în legătură cu MCV, cu termenul totuşi limită, cu faptul că astfel de controale se pot aplica numai României şi Bulgariei, doamna Reding a spus atunci că va veni cu un justice scoreboard, când a venit cu justice scoreboard, a venit numai pe cazuri civile şi administrative sau comerciale şi acum vrea să facă şi acest lucru numai ca un studiu sociologic, nimic altceva. Şi atunci formula asta cu ‘the rule of law’ de fapt este o formulă foarte mult asemănătoare cu mecanismul pe care noi l-am propus în Comisia LIBE şi l-am votat, o evaluare.
Discuţiile pe care le-am avut, sigur, se refereau la o bază juridică, la cine ar face evaluarea, ce înseamnă, la cine să apelezi, ce tip de decizii poţi să ai sau de recomandări ş.a.m.d. Din nou vă spun, totul înseamnă de fapt o voinţă politică. Va exista o voinţă politică în acest sens, un asemenea mecanism va exista în legătură cu toate statele membre, că asta îi deranjează pe cei mai mulţi, care vor egalitate, dar nu pentru căţei, adică căţeii sunt cu verificările, ceilalţi sunt cu beneficiile. Ori asta nu este drept, pentru că din toate statele membre vin semnale că sunt lucruri care nu merg aşa cum ar trebui şi este firesc să le corectezi.
Un asemenea mecanism are în primul rând, sau aşa ar trebui să aibă, un rol de prevenţie, nu de sancţiune. Ideea este să poţi să intri într-un dialog cu autorităţile unui stat atunci când constaţi că ceva nu funcţionează ca lumea. Din punctul meu de vedere, Comisia a fost destul de timidă în perioada aceasta a ultimilor ani, tot Parlamentul European e cel care a pus pe agenda publică nişte teme foarte serioase. Aşa încât sper sincer să vedem voinţă politică în sensul acesta.
AGERPRES: Aţi fost raportoare, împreună cu Carlos Coelho, pentru reforma Schengen, anul trecut. Ajută cauza României adoptarea acestei reforme a spaţiului de liberă circulaţie? Credeţi că o decizie privind aderarea
României şi Bulgariei ar putea fi luată în a doua jumătate a anului, după alegerile europene?
Renate Weber: Sincer vă spun că, dacă m-aş fi gândit că nu ajută România, poate n-aş fi petrecut aproape trei ani de zile negociind această nouă reformă a Schengen, care a fost extrem, extrem de dificil de negociat.
Consiliul a avut un comportament extrem de nepotrivit, după ce am bătut palma pe unele lucruri, după ce ne-am înţeles, am luat-o de la capăt. Da, eu cred că ajută (…) pentru că, de fapt, prin această nouă reformă, s-a întărit un pic pilonul comunitar al luării deciziei şi asta dă posibilitatea Comisiei Europene ca, atunci când observă că ceva nu funcţionează cum trebuie, să poată să intervină. Iarăşi, înainte de a ajunge la sancţiuni, pentru că evident că pe hârtie şi în practică cel mai greu este să ajungi la o sancţiune, ca să ajungi ca toate statele să fie de acord cu asta, dar până să ajungi la sancţiuni, important este să corectezi ceva ce nu funcţionează.
Din perspectiva aceasta, am gândit că poate ajuta România, pentru că, din momentul în care România şi Bulgaria devin graniţe externe ale UE, un mecanism prin care Comisia, care vine totuşi cu nişte criterii obiective de evaluare, de analiză, poate să intervină ca să corecteze, lucrul acesta ar trebui să fie suficient de liniştitor pentru celelalte state membre. Altfel, dacă este să fim foarte oneşti, Grecia în continuare este o problemă uriaşă pentru UE şi în ceea ce priveşte faptul că prin graniţele sale se pătrunde foarte uşor, ca şi în ceea ce priveşte condiţiile în care se află cei care au ajuns totuşi în Grecia. Malta n-o duce nici ea mai bine şi, în sensul ăsta, s-au tot făcut eforturi în ultimii ani, inclusiv cu agenţiile pe care le are UE pentru controlul frontierelor externe.