(partea a VI-a)
Am încercat în această “sagă” a gazelor de şist să creionăm un tablou al grupurilor de interese care se luptă pentru piaţa energetică românească. Chiar dacă analiza noastră a fost axată pe piaţa gazelor naturale, nici cea a altor forme de energie nu este ferită de imixtiunile mai mult sau mai puţin vizibile ale grupurilor de interese (interne şi externe) în acest sector strategic al economiei româneşti. Din păcate, consumatorul român – cel care achită nota de plată a acestor lupte economice – este o biată victimă colaterală.
Dănuţ Dudu
- De la OMV la Petrom
Istoria grupului OMV (Österreichische Mineralölverwaltung= Regia Austriacă de Gestiune a Petrolului), debutează în 1955 când toate companiile de stat din sectorul hidrocarburilor Rohöl-Aufsuchungs AG (co-fondat la acea dată de Exxon şi Royal Dutch Shell) sunt naţionalizate după eliberarea de ocupaţia trupelor sovietice şi formează o singură entitate.
Aceasta asigură importul, stocarea, rafinarea, distribuţia şi producţia pe teritoriul Austriei a necesarului de combustibil. De menţionat că OMV este prima companie occidentală care semnează, în 1968, un acord pe termen lung de furnizare de gaz cu Uniunea Sovietică, acord ce garanta aprovizionarea Austriei cu gaz metan.
Procesul de privatizare a debutat în 1987 prin intermediul unei oferte publice iniţiale lansate de statul austriac pentru privatizarea a 15% din acţiunile deţinute de stat. În 1989 printr-o ofertă secundară, deţinerea statului austriac se reduce la 72% pentru ca în mai 1994, fondul suveran al statului Abu Dhabi, IPIC (Internaţional Petroleum Investment Company), să achiziţioneze 13% din acţiunile deţinute de statul austriac.
În iunie, OMV iniţiază o majorare de capital în urma căreia IPIC îşi creşte deţinerea la 19.6%. Pe parcursul aceluiaşi an, statul austriac mai vinde 2,5% din deţinerea pe care o are, astfel încât numărul acţiunilor pe care le mai avea scade la 49,9%, OMV devenind astfel o companie privată.
În mai 1996, statul austriac mai vinde pe bursă o parte din acţiuni reducându-şi deţinerea la 35%.
La 31 decembrie 2013, acţionariatul OMV AG (compania mamă a OMV Petrom) era următorul: 31.5% ÖIAG (Österr. Industrieholding AG, Compania de stat austriacă), 24.9% IPIC (Internaţional Petroleum Investment Company, Abu Dhabi), 0.3% acţiuni proprii iar 43.3% sunt acţiuni tranzacţionate pe bursă.