Hackerul român ”Guccifer” a fost inculpat joi în Statele Unite pentru că a spart conturi de e-mail ale unor persoane celebre, printre care și un membru al familiei foștilor președinți Bush, transmite AFP.
Departamentul american de Justiție a indicat că Lazăr Lehel, de 42 de ani, cunoscut și sub pseudonimul de ‘Guccifer’, a fost inculpat pentru fraudă online, acces neautorizat la calculatoare securizate, furt de identitate în formă agravată, hărțuire online și obstrucționarea justiției.
Bărbatul a fost deja condamnat la șapte ani de închisoare în România, unde a fost arestat în ianuarie și inculpat pentru că a spart conturile de e-mail ale mai multor persoane publice, printre care și cel al directorului Serviciului Român de Informații (SRI), George Maior.
Punerea sa sub inculpare în SUA vine la un an de la deschiderea unei anchete după descoperirea unei breșe în conturile de e-mail ale mai multor membri ai familiei Bush.
Potrivit informațiilor apărute la acea vreme pe site-ul de anchetă The Smoking Gun, hackerul a publicat fotografii personale și e-mailuri private aparținând foștilor președinți și apropiaților lor.
Hackerul a interceptat, printre altele, imagini trimise de George W. Bush surorii sale, reprezentând mai multe tablouri pe care le-a pictat fostul președinte, printre care și un autoportret cu el pregătindu-se de duș.
Lazăr Lehel „a pătruns în căsuțele de e-mail și conturile de pe rețele de socializare ale unor victime celebre, printre care un membru al familiei a doi foști președinți, un fost ministru și mai mulți înalți consilieri”, a adăugat Departamentul de Justiție. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)