Câteva mii de oameni au participat miercuri, 5 martie, la acţiunea de protest organizată de Sindicatul Automobile Dacia în localitatea argeşeană Mioveni.
Potrivit organizatorilor, în Piaţa Centrală a oraşului s-au aflat aproape 10.000 de persoane atât angajaţi de la Dacia şi societăţile furnizoare, cât şi reprezentanţi ai unor sindicate afiliate Blocului Naţional Sindical (BNS).
Protestatarii au scandat „Unitate!” „Jos Guvernul!” şi „Jos Băsescu!”.
„De ce ‘Jos Guvernul’? Dacă ar fi avut un dram de patriotism cei care formează astăzi Guvernul, nu eram în piaţă să le spunem să facă autostrada Sibiu-Piteşti, care este punctul de legătură între Viena şi Constanţa. (…) De ce ‘Jos Băsescu’? Pentru că a transformat salariaţii în sclavi, a modificat Codul muncii în interesul altora, nu al cetăţenilor României”, a susţinut liderul Sindicatului Automobile Dacia, Nicolae Pavelescu, care le-a cerut protestatarilor să rămână uniţi.
Viceliderul Ion Iordache a făcut apel la unitate sindicală.
„Mitingul acesta să-l numim miting pentru viitorul nostru, pentru viitorul României. (…) Trebuie să fim uniţi. Ei sunt conştienţi de forţa noastră, noi nu suntem conştienţi de forţa pe care o avem. (…) Cred din tot sufletul că guvernanţii nu vor neglija o asemenea manifestare”, a spus Ion Iordache.
El atras atenţia asupra riscului ca investitorii puternici să plece din România dacă nu se rezolvă urgent problemele legate de infrastructura de transport şi a anunţat că, dacă săptămâna viitoare nu vor începe discuţii pe tema autostrăzii Piteşti-Sibiu, Sindicatul Automobile Dacia va continua protestele.
„Avem şi alte posibilităţi de protest, nu numai acestea. Dar cel mai la îndemână este forma aceasta de manifestare, în Piteşti vom fi mai mulţi, putem să mergem spre Bucureşti. Sunt multe posibilităţi de manifestare pentru cetăţenii României”, a avertizat viceliderul Sindicatului Automobile Dacia.
Liderul BNS, Dumitru Costin, prezent la mitingul de la Mioveni, a anunţat noi proteste de stradă pentru următoarele luni.
„Singura soluţie este strada, nu negocierile, nu discuţiile purtate la televizor. Cu oamenii în stradă, asta este singura cale de negociere cu aceşti guvernanţi”, a afirmat liderul BNS.
Acţiunea de protest de la Mioveni, organizată pentru susţinerea industriei auto, schimbarea legislaţiei muncii şi împotriva deciziei Guvernului de a amâna construcţia tronsonului de autostradă Piteşti-Sibiu s-a încheiat fără incidente. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)