Un turist român care a călătorit recent în Grecia a oferit informații actualizate despre costurile pe care le implică traversarea autostrăzilor elene și alte detalii utile pentru cei care plănuiesc o vacanță în această țară. Potrivit relatărilor, taxele de autostradă de la Makaza până la Atena și retur până la Kulata sunt destul de ridicate și ar putea să crească în sezonul estival.
Avertisment pentru turiști. Ce taxe plătești dacă călătorești în Grecia
Călătorul a descris drumul parcurs între 19 și 23 aprilie 2025 și a menționat costurile exacte:
„În urma circuitului făcut în Grecia în perioada 19-23.04.2025, vă scriu care au fost taxele de autostradă pentru a fi pregătiți ‘sufletește’… Traseu: Makaza – Atena – Canal Corint – Evia – Kulata, 87,30 euro… rotunjiți ajungeți la 100 euro pentru a nu avea probleme.”
Astfel, cei care plănuiesc un circuit similar ar trebui să ia în calcul un buget de circa 100 de euro doar pentru taxele de autostradă.
Cazare în Atena: prețuri accesibile, dar zone aglomerate
Referitor la cazare, turistul a ales o locație centrală în Atena, dar atrage atenția asupra specificului zonei:
„Deși ultra-centrală, nu este pentru pretențioși (zona este plină de cetățeni din Turcia/Siria/Irak/China… zici că e bazarul din Istanbul). Camera a fost curată, am avut parcare în fața hotelului pe stradă. Preț cameră (cu baie, AC și balcon) două persoane …50 euro/noapte.”
Vizită la Sfântul Nectarie din Eghina
Pentru cei interesați de o experiență spirituală, călătorul a oferit și detalii despre transportul către insula Eghina, locul unde se află mănăstirea Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul:
„Dacă doriți să mergeți la Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina, ferry din Pireu pleacă la 2 ore. Noi l-am prins pe cel de 10, la 11:30 am fost în port la Eghina și de acolo la 12:15 am avut autobuz spre mânăstire… Autobuz înapoi era doar la 13 și la 14.”
În plus, el avertizează că biletele pentru întoarcere trebuie cumpărate din timp, întrucât cursele de după-amiază sunt foarte aglomerate:
„Când reveniți în port să aveți grijă să luați bilete de ferry înapoi, cel de 15 era full. Degeaba am prins bilete pentru 17.”
Sfaturi pentru vizitarea Acropolei
Dacă planificați o vizită la Acropole, este recomandat să rezervați biletele online și să alegeți orele de deschidere:
„Perioada cea mai bună de programat este aprilie-mai (sau toamna) la ora 8 (când se deschide)… La ora 10 erau deja 23–25 grade și o aglomerație infernală.”
Costuri pentru combustibil
Cât despre combustibil, prețurile sunt ceva mai ridicate decât în România. Benzina costă aproximativ 1,7 euro/litru, iar motorina este mai ieftină cu circa 0,4–0,5 euro pe litru.