Se deschide o nouă fabrică în România. Va fi relocată din Ucraina. O companie farmaceutică importantă la nivel european își extinde operațiunile în România. Biopharma Plasma, un producător specializat în procesarea plasmei umane pentru obținerea de medicamente esențiale, va construi o fabrică modernă în Oradea. Investiția vine ca urmare a relocării activităților din Ucraina și este programată să fie finalizată până în februarie 2026.
Se deschide o nouă fabrică în România. Va fi relocată din Ucraina
Noua unitate de producție va fi amplasată în Parcul Industrial 1, pe strada Nicolae Filipescu, pe un teren cu o suprafață de peste 34.000 de metri pătrați. Construcția va necesita fonduri de aproximativ 37 de milioane de euro și va include o hală principală de producție, laboratoare, birouri, depozite specializate pentru substanțe periculoase, dar și spații verzi, alei, parcări și drumuri interne.
Inițial, fabrica va funcționa cu o linie de producție, dar planurile prevăd extinderea acesteia la două linii, în funcție de cerere și capacitatea operațională. Proiectul prevede ca unitatea să fie operațională începând cu luna martie 2026 și să funcționeze continuu, șapte zile din șapte.
Capacitate impresionantă de procesare
Fabrica va procesa anual până la 1,2 milioane de litri de plasmă umană congelată, materie primă esențială pentru obținerea unor produse medicale critice, cum ar fi imunoglobulina IgG Bioven 10% și albumina Albuven 20%. Estimările de producție includ:
-
Până la 200.000 de flacoane de 50 ml și 400.000 de flacoane de 100 ml de imunoglobulină;
-
Până la 1,8 milioane de flacoane de albumină.
Plasma utilizată în procesul de producție va proveni din centre de donare aflate sub coordonarea companiei și va fi păstrată la -20°C până la momentul introducerii în circuitul tehnologic.
Măsuri riguroase pentru protecția mediului
Documentația tehnică depusă la Direcția Județeană pentru Mediu Bihor arată că proiectul nu implică riscuri semnificative asupra mediului. Substanțele utilizate în proces – precum etanol, acid acetic, sodiu, cloruri, uree, caprilat de sodiu și 2-propanol – vor fi manipulate și depozitate în condiții stricte de siguranță, pentru a preveni scurgerile sau contaminarea accidentală.
Raportul de impact arată că nu sunt așteptate efecte negative asupra solului, apei sau calității aerului, întrucât unitatea va fi dotată cu sisteme de monitorizare și control al poluării.
O companie cu tradiție și capacitate tehnologică de top
Biopharma Plasma are o istorie de peste jumătate de secol, fiind înființată în 1965. Compania a devenit un actor important în domeniul medicamentelor derivate din plasmă, dezvoltând primul său centru de donare în Sumy, Ucraina, în 2015, în colaborare cu autoritățile locale.
În 2019, Biopharma a realizat o investiție majoră într-o instalație de fracționare modernă, capabilă să proceseze peste 1 milion de litri de plasmă pe an. Această facilitate a transformat compania în singurul producător din Europa care deține o asemenea capacitate.
Noi locuri de muncă pentru Oradea
Deschiderea noii fabrici în România aduce beneficii directe pentru regiunea Bihor, prin crearea de locuri de muncă și atragerea de know-how industrial avansat. Deși nu au fost anunțate cifre exacte privind angajările, este de așteptat ca unitatea să genereze oportunități în domenii variate – de la operare tehnologică și logistică, până la control al calității, administrativ și cercetare.