Efectivele de bovine, cea mai semnificativă scădere la 1 decembrie 2009

Efectivele de animale au înregistrat, la 1 decembrie 2009, scăderi semnificative faţă de perioada similară din 2008, cea mai importantă fiind consemnată la numărul de bovine, respectiv 6,4 %, potrivit informaţiilor publicate, vineri, 14 mai, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cu toate acestea, la finele anului trecut România se afla printre primele zece ţări în privinţa numărului total de bovine, relevă datele provizorii ale Eurostat New Cronos, citate de INS.

Pe baza rezultatelor cercetării statistice privind efectivele de animale şi producţia animală în anul 2009, la 1 decembrie 2009, faţă de aceeaşi dată a anului 2008, efectivele de bovine, porcine şi păsări au înregistrat scăderi, iar efectivele de ovine şi caprine au crescut.

Astfel, numărul total de bovine evidenţiază o scădere cu 6,4 la sută, până la 2,512 milioane capete, iar efectivul matcă (vaci pentru lapte, bivoliţe pentru reproducţie şi juninci pentru reproducţie) a înregistrat o scădere de 4,3 la sută.
Conform INS, numărul total de porcine a scăzut cu 6,2 la sută, totalizând 5,793 milioane capete, la 1 decembrie 2009, în timp ce efectivul matcă (scroafe de prăsilă) s-a diminuat cu 4,5 la sută.

Totodată, efectivele de ovine şi caprine a fost în creştere cu 2,9 la sută, de la 9,78 milioane capete la 1 decmbrei 2008, până la 10,05 milioane capete la 1 decembrie 2009, la fel şi efectivul matcă (oi, mioare şi capre), care a înregistrat o creştere cu 2,8 la sută.

Numărul total al păsărilor a înregistrat, la 1 decembrie 2009, o scădere cu 0,6 puncte procentuale, până la 83,84 milioane capete şi cu 1,1 la sută în cazul efectivelor de păsări ouătoare (45,04 milioane capete).

După creşteri consecutive ale efectivelor de bovine şi porcine, ajungând la sfârşitul anului 2006 la aproximativ trei milioane capete bovine, respectiv la peste 6,8 milioane porcine, au urmat constant scăderi semnificative în anii 2007, 2008 şi 2009, la ambele specii, se notează în cercetarea INS.

Documentul citat aduce precizări referitoare la situaţia efectivelor de animale şi densitatea acestora la 100 hectare teren, în România şi unele state membre ale Uniunii Europene (UE), la sfârşitul anului 2009, sursa datelor provizorii fiind Eurostat New Cronos.

La efectivele de bovine, în data de 31 decembrie 2009, România se afla printre primele zece ţări ale UE, după Franţa, Germania, Regatul Unit, Italia, Spania, Irlanda, Polonia şi Olanda.

În cazul densităţii bovinelor la suta de hectare de teren, ţara noastră s-a situat printre ultimele, fiind urmată de Ungaria şi Bulgaria.

În ceea ce priveşte efectivele de porcine, la sfârşitul anului 2009, România s-a clasat pe locul opt în Uniune, după Germania, Spania, Franţa, Polonia, Danemarca, Olanda şi Italia.

Din punct de vedere al densităţii la o sută de hectare de teren, România este urmată de: Finlanda, Slovacia, Lituania, Grecia şi Bulgaria.

La sfârşitul anului trecut, la efectivele de ovine şi caprine, ţara noastră ocupa locul patru în rândul statelor membre, după Spania, Regatul Unit şi Grecia, iar în privinţa densităţii la o sută de hectare de teren s-a clasat în urma Greciei, Spaniei, Regatului Unit, Portugaliei, Italiei şi Olandei.

Cercetarea INS a fost întocmită pe un eşantion reprezentativ de 60.016 exploataţii agricole, dintre care 2.428 exploataţii agricole cu personalitate juridică şi 57.588 exploataţii agricole individuale. Marja de eroare este de +/- 2 la sută.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata