Câteva graţioase lebede reprezintă atracţia oamenilor pe plaja staţiunii Eforie Sud, într-un golf unde acestea se adăpostesc printre stabilopozii unui dig de protecţie din largul Mării Negre.
Păsările plutesc pe apa mării cu o fascinantă eleganţă şi se apropie adeseori de mal, părând obişnuite să primească mâncare de la trecători.
În ciuda vântului care sufla cu putere şi a cerului înnourat, un grup de constănţeni a venit sâmbătă special la Eforie Sud pentru a hrăni lebedele, nu cu pâine cum obişnuiesc cei mai mulţi dintre oameni, ci cu peşte.
„Am cumpărat hamsie proaspătă şi am venit iar la Eforie cu prietenii. Săptămâna trecută am descoperit lebedele, dar nu aveam nimic de mâncare la noi ca să le dăm. Eu chiar le promisesem că le voi aduce hamsie. Doamne, cât sunt de frumoase. (…) Încet, încet, să nu le speriaţi”, şoptea o femeie, încântată de cât de rapid înghiţeau lebedele hamsia.
Cu toată prudenţa acesteia, liniştea păsărilor din golful de la marginea staţiunii Eforie Sud, în zona denumită Capul turcului, a fost tulburată de trei pescari amatori care au intrat în apă pentru a prinde râme de mare, echipaţi cu salopete impermeabile şi cu plase special confecţionate de ei pentru astfel de capturi.
„Suntem pescari, căutăm râme de mare pentru a pescui chefal. (…) Ce să facem? Este patimă mare pescuitul ăsta”, a spus unul dintre bărbaţi, un localnic din Eforie Sud care a precizat că este obişnuit cu prezenţa lebedelor în zona respectivă.
El a explicat că acum sunt mult mai puţine lebede la Eforie Sud, comparativ cu toamna şi iarna trecute când numărul acestora a fost de peste treizeci.
„Erau zeci de lebede, probabil 30-40, marea era albă de ele la sfârşitul toamnei şi chiar şi în timpul iernii trecute. Şi-au găsit adăpost aici. Multe dintre lebede au plecat în ţările calde, dar câteva au rămas la noi pentru că vremea nu a fost foarte urâtă. (…) O pensionară de aici de la Eforie vine aproape zilnic şi le dă pâine”, a spus pescarul, mutând dintr-o plasă într-o găleţică râmele de mare pe care reuşise să le adune.
Pe lângă lebede, o altă atracţie a oamenilor care preferă să se plimbe pe plaja de la marginea staţiunii Eforie Sud este multitudinea de scoici şi melci care mai de care mai sidefii şi variat coloraţi. Impresionante sunt şi pietrele sculptate de mare şi aduse la ţărm, concurenţă făcându-le parcă bucăţile de sticlă mătuită de curenţii şi valurile mării.
„Este ceva de vis ceea ce ne oferă natura. Am găsit şi crabi şi un căluţ de mare uscat. (…) Fiica mea este pictoriţă, îi sunt de folos cochiliile astea de scoici. Iarna trecută, după o furtună, am adunat un sac cu melci”, a spus o femeie care, deşi susţinea că o doare spatele, a mărturisit că nu poate să nu facă efortul de a se apleca pentru a aduna cele mai frumoase scoici care-i ies în cale.
Mirificele imagini cu marea şi plaja sunt completate parcă de roşul intens al macilor care tronează printre florile sălbatice multicolore de pe panta falezei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)