INS: Rata șomajului în luna aprilie a fost de 5,5%, în ușoară scădere față de luna martie

27

În ziua de marţi 31 mai, Institutul Național de Statistică a transmis ultimele date în ceea ce privește rata șomajului în luna aprilie în România. Din  datele INS, reiese că  aceasta a fost de 5,5%, în ușoară scădere față de luna martie.

Astfel, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,5% în luna aprilie a acestui an, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă, însă reţine atenţia nivelul ridicat, de 22,7%, al ratei şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), informează Institutul Naţional de Statistică (INS).

Rata șomajului în rândul tinerilor, la nivel ridicat

În contextul genurilor, rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,3 puncte procentuale mai mare decât la femei, valorile respective fiind 5,6% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,3% în cazul celor de sex feminin.

La numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna aprilie a anului 2022, aceasta a fost de 457.900 persoane, în scădere faţă de luna precedentă (460.600 persoane), dar aproximativ la acelaşi nivel cu cel din luna aprilie 2021 (457.500 persoane).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,4% pentru luna aprilie 2022 (4,2% în cazul femeilor şi 4,5% al bărbaţilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 75,3% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna aprilie 2022.

AMOFM: Rata șomajului în Capitală, în scădere ușoară

În contextul teritorial, rata şomajului înregistrată în luna aprilie la nivelul Municipiului Bucureşti a fost de 1,10%, în scădere uşoară de la 1,11% în luna anterioară, potrivit datelor Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti, publicate vineri.

Astfel, la sfârşitul lunii aprilie, erau înregistraţi 13.537 şameri, dintre care 7.163 erau femei.

Iar din totalul celor 13.537 de persoane înregistrate în evidenţele AMOFM Bucureşti, 1.470 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 12.067 erau şomeri neindemnizaţi. În ceea ce priveşte mediul de rezidenţă, toţi şomerii proveneau din mediul urban.

Pe categorii de vârstă, cele mai multe persoane fără un loc de muncă (3.720) erau în grupa de vârstă 40-49 de ani, urmate de cele între 50 şi 55 de ani (3.107), persoanele între 30 şi 39 de ani (3.037) şi cele peste 55 de ani (2.291).

Șomerii cu studii liceale, cea mai mare pondere

Din punct de vedere al educaţiei, cei mai puţini şomeri sunt consemnaţi la categoria de vârstă de sub 25 de ani, cu 175 de persoane.

AMOFM informează, şomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi (37,25%), urmat de cei cu studii superioare (24,40%), iar 17,46% au studii gimnaziale. Şomerii care au absolvit şcoala profesională/de arte şi meserii reprezintă 16,49% din totalul şomerilor înregistraţi, cei cu studii postliceale sunt 3,31%, iar cei cu studii primare şi fără studii, 1,09% din total.

Aşadar, structura şomerilor înregistraţi pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.976 persoane foarte greu ocupabile, 4.386 greu ocupabile, 3.950 mediu ocupabile, iar 3225 sunt persoane uşor ocupabile.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata