Butucul de Crăciun — 24/25 decembrie
Butucul de Crăciun, un trunchi de brad tăiat (jertfit) și ars pe vatră (incinerat) în noaptea de 24/25 decembrie, simbolizând moartea și renașterea anuală a divinității, este substitutul fitomorf al zeului autohton Crăciun. Obiceiul, astăzi dispărut, a fost atestat la români, aromâni, letoni și sârbo-croați. Împodobirea bradului de Crăciun la sfârșit de an și așteptarea de către copii a „moșului”, numit Crăciun numai în sud-estul Europei, care vine încărcat cu daruri multe, este un obicei occidental care s-a răspândit, începând cu a doua jumătate a secolului al XlX-lea.
Pomul de Crăciun
Pomii au fost un simbol al vieții cu mult înainte de creștinism. În cea mai scurtă zi a anului, în decembrie, egiptenii antici duceau în casele lor ramuri verzi de palmier, care simbolizau triumfului vieții asupra morții. În aceeași perioadă a anului, preoții druizi serbau solstițiul de iarnă decorând stejarii cu mere aurii.
Până în secolul XII, pomii de Crăciun erau atârnați de tavan ca un simbol al creștinătății. Mai târziu, în Evul Mediu, în luna decembrie, în copaci erau atârnate mere roșii. Acestea erau un simbol al lui Adam și al Evei (alungați din Paradis din cauza unui măr), iar pomii erau numiți Copacii Paradisului.
Prima referire la un brad decorat pentru Crăciun apare la Riga, în Lituania, în 1510. În 1521, prințesa Helene de Mecklembourg a împodobit primul brad de Crăciun din Paris după căsătoria cu ducele de Orleans. O altă mențiune scrisă referitoare la împodobirea unui pom de Crăciun, în Germania, datează din 1531. În 1601, un vizitator al orașului Strasbourg consemnează obiceiul unei familii care decora un copac cu „napolitane și bețe de zahăr aurii răsucite și flori de hârtie de toate culorile”. Coloniștii germani și mercenarii care au luptat în Războiul de Secesiune au dus obiceiul bradului de Crăciun peste Atlantic. Documentele menționează că, în 1804, soldații americani de la Fort Dearborn au dus copaci din pădure în barăcile lor. Marea Britanie a făcut cunoștință cu pomii de Crăciun abia în 1841, când soțul german al reginei Victoria, prințul Albert, a dus la castelul Windsor un brad pentru familia regală.
Revelionul — 31 decembrie
Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic la cumpăna dintre ani, în noaptea de 31 decembrie/1 ianuarie, este numit — Îngropatul Anului sau, mai recent — Revelion.
Timpul obiectiv, care curge spre infinit, este „oprit” după 365 de zile și întors, precum ceasornicul, pentru a fi reluat de la început în ziua de Anul Nou. Asemănător divinității, timpul se naște anual, întinerește, se maturizează, îmbătrânește și moare pentru a renaște după alte 365 de zile.
Legenda vâscului
Atârnat deasupra ușii, vâscul aduce noroc în casă, bunăstare și fericire. Potrivit tradiției, vâscul trebuie pus de Anul Nou la intrarea în casă. Era considerat o plantă sacră atât de norvegieni și druizii celți, cât și de indienii nord-americani.
Legendele spun că, Balder, fiul zeiței norvegiene Frigga, ar fi fost ucis de o săgeată din vâsc. Lacrimile albe ale zeiței l-au readus la viață, iar ea a binecuvântat planta.
Preoții druizi tăiau vâscul cu o seceră din aur, iar ramurile trebuiau prinse înainte de a atinge pământul. Ei le atârnau apoi deasupra ușilor, pentru a-i proteja împotriva trăsnetelor și altor rele. Vâscul este un simbol pentru pace și bucurie. La druizi, dușmanii care se întâlneau în pădure sub vâsc trebuia să-și depună armele și să accepte un armistițiu până a doua zi.
Soarele — Luna
Soarele: la începutul lunii răsare la 07 h 31 m și apune la 16 h 38 m, iar la sfârșitul lunii răsare la 07 h 52 m și apune la 16 h 46 m.
La data de 22 decembrie se face trecerea în semnul zodiacal Capricorn.
Fazele Lunii: la 6 decembrie — Lună Plină 14 h 30 m (Luna începe să descrească); la 14 decembrie — Luna la Ultimul Pătrar 14 h 54 m; la 22 decembrie — Lună Nouă 03 h 36 m (Luna începe să crească), la 28 decembrie — Luna la Primul Pătrar 20 h 36 m. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)