S-au deschis două pârtii de schi cu zăpadă artificială în Poiana Brașov. Drumul Roșu și Sulinar, cele două pârtii ce conectează partea superioară a masivului Postăvarul cu stațiunea, au fost deschise luni, conform unui anunț al Primăriei Brașov, care administrează domeniul schiabil din Poiana Brașov.
S-au deschis două pârtii de schi cu zăpadă artificială în Poiana Brașov
În ultimele trei zile, au fost produși 52.120 de metri cubi de zăpadă artificială, dintre care 47.840 de metri cubi au fost utilizați pentru înzăpezirea pârtiilor din partea inferioară, iar 6.380 de metri cubi pentru completarea zonelor uzate din partea superioară a masivului, conform unei informări transmise luni de reprezentanții Primăriei Brașov, citată de Agerpres.
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a menționat că în prezent 80% din zăpada de pe pârtii este artificială.
„În această dimineață deschidem și pârtiile din partea inferioară a masivului, după ce în ultimele 72 de ore s-a lucrat, în continuu, la producerea de zăpadă artificială și la amenajarea pârtiilor. Am produs, de sâmbătă dimineața și până aseară (duminică seara-n.r.) peste 50.000 de metri cubi de zăpadă artificială și sperăm ca zilele următoare să reușim să mai deschidem și alte pârtii. Brașovul oferă cele mai bune condiții de schi din România în acest moment și datorită investițiilor pe care, împreună cu Guvernul României, le-am făcut, cu ani în urmă, când am instalat pe tot masivul sistem de producere a zăpezii artificiale. Având în vedere că peste 80% din zăpada de pe pârtii este artificială, fără aceste investiții, Brașovul nu ar fi avut nici o pârtie deschisă astăzi”, a declarat primarul George Scripcaru.
Reduceri la transportul pe cablu
Stratul de zăpadă bătută are, luni, o grosime de 50 cm în zona de deasupra lacului și scade până la 30 cm în partea inferioară a masivului.
Pentru această săptămână, de luni până joi, tarifele sunt reduse la cele două telecabine, la telegondolă și la scaunul Ruia. Totuși, Primăria Brașov a precizat că telecabina Kancel rămâne închisă.