Victor Ponta: România, un model pentru multe state europene în domeniul telemedicinei

România este un model pentru unele state europene în domeniul telemedicinei, a declarat premierul Victor Ponta, vineri, la Tulcea, unde a fost însoțit de secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, care a anunțat că sistemul care funcționează în Delta Dunării urmează să se extindă și în județele Galați și Brăila.

‘Sprijinim extinderea acestui sistem nu doar în România. Țara noastră este un model pentru foarte multe state europene, iar unele ne invidiază că mergem mai repede. Inclusiv decizia din luna ianuarie, luată la inițiativa secretarului de stat Raed Arafat, pentru formarea unui singur departament cu structurile SMURD și ISU, dă rezultate și începe să lucreze și la nivel local.

Iată că idei bune sunt puse în practică și în România, lucru care înseamnă eficiență mai mare pentru bolnavi și bani mai puțin cheltuiți’, a declarat, la Tulcea, premierul Victor Ponta, cu ocazia recepției unui elicopter medicalizat pentru urgențele din Delta Dunării.

La rândul său, secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a anunțat că sistemul de telemedicină pentru medicii de familie care a început să funcționeze în Delta Dunării la finele anului 2012, va fi extins și în județele Galați și Brăila.

‘Este un proiect depus la nivelul Ministerului Comunicațiilor în curs de aprobare pentru a extinde sistemul în județele Brăila și Galați. În fondurile europene există o prevedere pentru dezvoltarea telemedicinei, iar UE are o țintă foarte importantă pe asistența medicală la distanță, nu numai de urgență. Acesta este viitorul la nivel mondial’, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.

Premierul Victor Ponta a spus și că ‘în orice loc din țară, prioritatea este sănătatea’, iar la rectificarea bugetară ‘categoric, orice ban în plus pe care-l avem va merge la Sănătate’. ‘Nu știu care va fi suma (care se va aloca n.r.), pentru că după data de 1 iulie vom lucra cu experții instituțiilor internaționale la partea de rectificare, dar vă asigur că primii bani pe care-i vom avea în plus vor ajunge la Sănătate’, a mai spus premierul

Sistemul experimental de telemedicină pentru localitățile din Delta Dunării a fost prezentat la Tulcea pe data de 31 martie 2012.

Aparatura donată de Hewlett Packard, care a ajuns la zece medici din județ, a constat într-o cameră video conectată la un laptop, un aparat de monitorizare ce transmite funcțiile vitale ale pacientului către laptop și un aparat electrocardiograf care permite inclusiv interpretarea automată a datelor recepționate de la pacient, precum și transmiterea acestora medicilor specialiști de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din municipiul Tulcea. De asemenea, potrivit datelor furnizate de autorități la acea vreme, trei dintre cei zece medici au primit și câte un ecograf.

Prin intermediul dotărilor tehnice, pacienții din localitățile izolate din Rezervația Biosferei Delta Dunării pot primi recomandări de la medicii specialiști din SJU Tulcea.

Obiectivele sistemului care a început să funcționeze în luna noiembrie a anului sunt creșterea calității actului medical în Delta Dunării și reducerea costului actului medical în beneficiul a circa 12.000 de pacienți din Deltă al căror nivel de trai este scăzut. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata