Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a cerut din nou, ferm, Guvernului și Ministerului Justiției să intervină pentru a rezolva situația „critică” a personalului din sistemul judiciar. Este a treia solicitare de acest fel pe care CSM o face în acest an, subliniind blocajele care adâncesc criza.

Într-un comunicat transmis joi, citat de Agerpres și preluat de Digi24, Consiliul a detaliat cererile specifice pentru deblocarea situației. „Consiliul a solicitat din nou prim-ministrului şi Ministerului Justiţiei deblocarea concursurilor de admitere directă în magistratură suspendate prin act normativ, în vederea diminuării deficitului naţional de judecători, alocarea posturilor de grefier, având în vedere că sunt necesare 4.874 de posturi, iar în 6 ani s-au promis măcar 600 de posturi şi nu s-a alocat niciun post, şi înfiinţarea posturilor de asistent al judecătorilor, fiind necesar un număr suplimentar de 712 posturi de asistenţi ai judecătorului pentru a asigura un raport minimal de cel puţin un asistent al judecătorului la trei judecători”, arată CSM.

Deficit de peste 15% în instanțe

Cifrele oficiale arată o imagine îngrijorătoare a resurselor umane din justiție. Potrivit datelor centralizate la 1 martie, la nivelul instanțelor judecătorești sunt vacante 849 de posturi de judecător dintr-un total de 5.362. Acest lucru înseamnă că gradul de ocupare este de doar 84,46%, iar deficitul depășește pragul de 15%.

Situația este agravată de faptul că posibilitatea de a recruta direct judecători a fost eliminată prin lege în ultimii doi ani. Ultimul concurs de admitere directă în magistratură a fost demarat la data de 25 iulie 2024, înainte ca modificările legislative să intre în vigoare.

România, campioană europeană la numărul de dosare

În timp ce numărul judecătorilor scade, volumul de muncă explodează. În anul 2025, instanțele din România au avut pe rol un total de 3.578.860 de dosare. Dintre acestea, 2.372.304 au fost dosare nou intrate, gestionate în condițiile unui deficit de personal care a fluctuat între 15% și 20%.

Comparația cu media europeană este una copleșitoare. Doar în 2024, în materiile civilă și comercială, care reprezintă 90% din totalul cauzelor, România a înregistrat 1.602.689 de dosare nou-intrate. Media europeană pentru aceeași perioadă a fost de 418.544 de cauze.

Presiune uriașă pe sistemul judiciar

Raportat la numărul de locuitori, datele plasează România pe primul loc în Europa. Cifrele indică 8,42 dosare nou intrate la 100 de locuitori, în condițiile în care media europeană a fost de 2,20. Această valoare este într-o creștere constantă, având în vedere că în 2014 indicatorul era de 6,85 cauze la 100 de locuitori.

„Datele plasează România pe primul loc în rândul ţărilor respondente cât priveşte evoluţia dosarelor nou-intrate în cele două materii pentru perioada 2014 – 2024, de la 6,85 cauze la 100 de locuitori în anul 2014 la 8,42 cauze la 100 de locuitori în anul 2024”, subliniază CSM în comunicatul său.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
CSM deficit judecători guvern justitie Ministerul Justitiei