Motorina premium a depășit pragul de 11 lei pe litru, un record istoric ce lovește direct în șoferi și în întreaga economie. Un plin de motorină costă acum cu 104 lei mai mult decât luna trecută, în timp ce pentru benzină majorarea este de 70 de lei. Situația a scăpat de sub control, iar autoritățile se întâlnesc mâine pentru a decide o eventuală scădere a accizei.
Prețuri care nu mai încap pe panouri
Scumpirile se țin lanț, cu câte 10, 15 sau 20 de bani adăugați constant. Motorina standard a ajuns la 10,51 lei, benzina standard se vinde cu 9,41 lei, iar cea premium a trecut și ea de 10 lei pe litru. De la începutul războiului din Iran, carburanții s-au scumpit în 20 de rânduri. Șoferii sunt la capătul puterilor.
„Jucăm cu ce avem. Că altfel…nu pot eu influenţa preţul”, spune un conducător auto. Pentru cei care depind de mașină pentru a-și câștiga existența, lucrurile sunt și mai complicate. Un șofer de ridesharing recunoaște: „Greu! Deja vii cu bani de acasă ca să alimentezi.”
Prețurile au crescut atât de mult, încât, pe bune, nici nu mai încap pe panourile din benzinării. La o stație, în dreptul motorinei premium apar trei de zero, sistemul nefiind proiectat pentru afișarea unui preț format din două cifre. Iar la alte stații, angajații au fost nevoiți să deseneze un „1” suplimentar în dreptul carburanților premium pentru a arăta prețul real.
Guvernul caută soluții în propriile încasări
Ordonanța pentru limitarea adaosului comercial, intrată recent în vigoare, nu a produs încă efectele scontate la pompă. asa ca, Guvernul ia acum în calcul să reducă și acciza. Numai că statul nu pare dispus să renunțe la banii încasați suplimentar din scumpiri.
„Statul român are venituri suplimentare din creşterea preţurilor, din încasări suplimentare din TVA. Se calculează tot ce încasează suplimentar ministerul de finaţe. Toţi aceşti bani, într-o formă clară, se întorc în buzunarul oamenilor”, a declarat Bogdan Ivan, ministrul Energiei.
Experții, sceptici în privința ieftinirilor
Dar ce înseamnă, concret, aceste măsuri pentru buzunarul nostru? Eugenia Gușilov, expertă în energie, propune soluții drastice: „Înjumătăţirea accizei, de la 3 lei, la 1,5 lei. Înjumătăţirea TVA-ului. Din start acolo, din 4,5 lei pe care îi plăti acum, s-ar plăti mai puţin, jumătate. Totul ţine de dorinţa şi voinţa politică a decidenţilor.”
În schimb, alți specialiști avertizează asupra efectelor secundare. „Problema cu un stat român care are un deficit bugetar atât de mare este că, în momentul în care renunţă la veniturile foarte sigure din acciză, vă tăia din altă parte. Şi va tăia tot de la noi”, explică Christian Năsulea, profesor de economie. Până la urmă, șoferii au o viziune simplă: „Să reducă acciza, e singura modalitate. Şi TVA-ul clar. Se plâng că nu sunt bani la buget. E problema lor, nu am cheltuit eu. eu le dau la buget”, spune un alt șofer.
E drept că, și cu aceste măsuri (reducerea accizei și plafonarea adaosului), experții spun că prețul motorinei nu va scădea nici măcar cu un leu pe litru. Iar benzina se va ieftini și mai puțin.
Ce urmează Lebăda neagră a crizei
Perspectiva nu este deloc optimistă.
Răul cel mai mare încă nu a venit.
„Dacă vorbim despre acea criză care se poate transforma într-o lebădă neagră, ea este abia la început. În aprilie va lua avânt şi se poate aprofunda şi avea efecte negative mai ales în vară”, a conchis Eugenia Gușilov.
Barilul de petrol a ajuns la 112 dolari. Dar și dacă mâine, printr-o minune, războiul s-ar termina și prețul barilului ar reveni sub 80 de dolari, la pompă vom găsi tot combustibil scump, luni bune de acum încolo.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyCând este permisă accelerarea de la 50 la 70 km/h și cum se stabilește limita aplicabilă la măsurarea radar
BravonetRapperul 50 Cent susține că Diddy ar fi căutat oameni care să lanseze acuzații nefondate împotriva lui
LylaCum folosești inteligența artificială în dating fără să confunzi mesajele reușite cu o potrivire reală
Revista IoanaFlorin Roșu avertizează după apariția vulpii în Copou. Rabia devine fatală când apar simptomele
News24Emmanuel Macron anunță măsuri judiciare pentru distrugerile și jafurile din orașele franceze
Dolce SportLucas Digne este o variantă pentru PSG contra Barcelonei după accidentarea lui Nuno Mendes

