Konstantin Goloshchapov, în vârstă de 67 de ani, a trecut granița din Rusia în Belarus

86

Un adevărat mister se conturează în jurul unui oligarh rus apropiat liderului de la Kremlin, Vladimir Putin. Cunoscut drept „maseurul lui Putin”, se presupune că ar cunoaște multe din secretele președintelui rus. Acesta este acum de negăsit după ce a fugit din Rusia cu doar câteva zile înainte de moartea suspectă a fiului său.

Astfel, Konstantin Goloshchapov, în vârstă de 67 de ani, a trecut granița din Rusia în Belarus, în luna iunie la volanul BMW-ului fiului său, după ce ar fi primit un pont că afacerile sale urmau să fie percheziționate în urma unor acuzații de delapidare.

Patru zile mai târziu, Dmitri, în vârstă de 29 de ani, era găsit mort, iar o anchetă privind investițiile lui Konstantin, inclusiv acțiuni la companiile de apă și electricitate din Sankt Petersburg, Vodokanal și Lenenergo, a fost lansată.

Deși fuga lui Konstantin din Rusia a avut loc în urmă cu câteva luni, evenimentele au fost abia acum scoase la lumină de ziarele rusești, care au evidențiat legăturile sale strânse cu Kremlinul. Se spune că miliardarul ar cunoaște multe dintre secretele personale ale lui Putin, scrie Daily Mail.

Misterul din jurul morții fiului său

Este un adevărat mister care înconjoară fuga din Rusia a celui supranumit „maseurul lui Putin” cu doar câteva zile înainte ca fiul său să fie găsit mort în circumstanțe ciudate.

Presa rusă a obținut o fotografie care l-ar arăta pe acesta trecând granița în Belarus cu mașina în timp ce „face un gest nepoliticos” la cameră. În prezent nu se știe unde se află, dar se crede că acesta deține atât pașapoarte grecești, cât și croate.

În plus, cauza morții fiului său, care avea legătură cu afacerile care fac acum obiectul anchetei, este, de asemenea, neclară. Anchetele penale sunt adesea folosite în Rusia în scopul manipulării politice sau de afaceri.

Săptămâna trecută, guvernatorul din Sankt Petersburg, Alexander Beglov, un alt aliat apropiat al lui Vladimir Putin, a depus flori la mormântul lui Dmitri într-un cimitir din oraș, într-o dovadă evidentă de respect.

Afaceri cu mulți oligarhi apropiați ai lui Putin

În Rusia, Goloshchapov s-a îmbogățit pe fondul unor suspiciuni privind afaceri legate de structuri oficiale de la Kremlin și din Sankt Petersburg, orașul său natal. Dar cea mai interesantă este însă legătura personală profundă pe care o are cu Putin.

Surse spun că acestea au început încă din perioada în care președintele era agent KGB, când Goloshchapov era „informator” al serviciilor secrete cu privire la contrabanda cu icoane. Goloshchapov a fost, de asemenea, implicat în artele marțiale ca și Putin și se crede că între cei doi s-ar fi dezvoltat o „prietenie puternică”.

O altă persoană spune că abilitățile și metodele inovatoare ale maseurului l-ar fi ajutat în mod evident pe Putin să depășească o accidentare pe care a suferit-o la spate, iar ei au rămas apropiați.

Ar cunoaște multe din secretele liderului de la Kremlin

Afacerile lui Goloshchapov au luat amploare pe fondul legăturilor cu oligarhi apropiați de Putin, printre care fostul partener de judo al președintelui, Arkady Rotenberg.

Astfel, „Cunoaște multe dintre secretele lui Putin și ani de zile a fost o figură cheie în cercul lui Putin”, a declarat un fost diplomat occidental la Moscova.

În anul 2018, Goloshchapov i-a îndemnat pe jurnaliștii de investigație să „nu mai fie interesați” de legăturile sale cu Putin.

Aşadar, „Ce set interesant de lucruri se întâmplă în cercul lui Putin: Bucătarul său [Evgheni] Prigojin comandă trupe în Ucraina, în timp ce maseurul său personal Konstantin Goloshchapov a părăsit Rusia cu BMW-ul fiului său, via Belarus”, scrie expertul în servicii secrete, Serghei Kanev.


Urmăriți FINANCIARUL.RO și pe Google News


Sursa: Capital.ro