Noi informaţii despre programul nuclear al Iranului suscită îngrijorare în Occident

Occidentul a avut multă vreme suspiciuni legat de programul nuclear al Iranului, publicaţia germană Der Spiegel obţinând acum informaţii referitoare la teste secrete şi structuri de comandă, informaţii care ridică un semn de întrebare asupra afirmaţiilor Teheranului, potrivit cărora ar fi interesat doar de folosirea paşnică a tehnologiei nucleare.

Planul de soluţionare a dosarului nuclear iranian, elaborat la Casa Albă în octombrie, se bucura de sprijinul Rusiei şi Chinei şi avea aprobarea preşedintelui american. Conform acestui plan, probabil ultima încercare de dezamorsare a disputei nucleare fără a trece la noi sancţiuni dramatice sau acţiuni militare, prevedea ca Iranul să trimită o mare parte din uraniul său slab îmbogăţit în afară, totul odată, pe o perioadă de un an, primind în schimb cantităţi monitorizate de combustibil nuclear, o înţelegere care includea beneficii pentru ambele părţi.

Iranienii ar fi avut astfel suficient material pentru ceea ce ei afirmau că reprezintă programul lor nuclear civil ca şi pentru experimente ştiinţifice iar lumea ar fi fost asigurată că Teheranului nu-i va mai rămâne suficient material fisionabil pentru programul său intern secret de îmbogăţire a uraniului şi pentru, aşa cum crede Occidentul, construirea armei nucleare.

Liderii de la Teheran au fost iniţial de acord, ‘în principiu’, cu propunerea, însă de săptămâni întregi ei amânau comunitatea internaţională cu aluzii vagi la un ‘răspuns final’ iar atunci când acest răspuns în sfârşit s-a materializat, el a venit în forma unei ‘contrapropuneri’, Iranul ins istând ca schimbul să nu aibă loc totul odată ci treptat şi ca materialul să nu fie trimis afară, schimbul urmând, în intenţia Teheranului, să aibă loc în Iran.

Încă o dată, conducerea iraniană a dat peste nas Vestului cu promisiuni false despre dorinţa sa de compromis. Guvernul de la Teheran a respins oficial, marţi 19 ianuarie, planul de schimb nuclear iar pentru a agrava şi mai mult situaţia, după ce Occidentul a descoperit o uzină secretă de îmbogăţire a uraniului în apropiere de Qom, preşedintele Mahmud Ahmadinejad a anunţat sfidător că nu va ceda niciodată şi că va construi chiar alte 10 uzine de îmbogăţire a uraniului.

Oficialii de la Washington şi din capitalele europene nu sunt însă aşa de îngrijoraţi de aceste anunţuri infatuate şi nerealiste pe cât sunt din cauza unor rapoarte de informaţii bazate pe surse din interiorul Iranului şi a unor informaţii provenite de la dezertori de rang înalt. Noile informaţii, spun experţii, vor determina probabil guvernul american să reevalueze în zilele următoare riscurile provenite din ţara controlată de mollahi şi să ridice nivelul de alarmă de la galben la roşu.

Scepticii, care în trecut, uneori în mod justificat, tratau rapoartele alarmiste drept propagandă israeliană, sunt şi ei extrem de îngrijoraţi, incluzând aici experţi de la Agenţia Internaţională ONU pentru Energia Atomică (AIEA). Oficialii de la AIEA au concluzionat, în urma unei ample investigaţii interne, că un laptop obţinut din Iran acum câţiva ani conţine informaţii explozive. Laptopul a ajuns la americani prin intermediul serviciului de informaţii externe german (BND – Bundesnachrichtendienst), fiind trimis apoi la sediul de la Viena al AIEA.

Relatările lui Ali Reza Asgari, fost ministru adjunct al apărării al Iranului, care a reuşit să se refugieze în SUA, unde i s-a dat o nouă identitate, s-au dovedit şi ele la fel de pline de informaţii. Despre savantul nuclear Shahram Amiri, ‘dispăruť în timpul unui pelerinaj la Mecca, în iunie 2009, se crede de asemenea că deţine informaţii deosebit de valoroase.

Autorităţile iraniene au acuzat Arabia Saudită şi SUA de a-l fi răpit pe expert, însă este mai probabil ca acesta să fi dezertat din tabăra iraniană. În urma noilor acuzaţii, guvernul iranian a fost supus presiunilor, acestea concentrându-se asupra chestiunii legate de cine exact este responsabil de programul nuclear al ţării şi ce spune acesta despre adevărata sa natură.

Guvernul iranian a declarat sistematic AIEA că singura agenţie implicată în îmbogăţirea uraniului este Consiliul Naţional pentru Energie şi că munca acestuia este dedicată exclusiv folosirii paşnice a tehnologiei nucleare. Însă dacă afirmaţiile conţinute într-un dosar de informaţii, aflat acum în analiza cercurilor diplomatice din Washington, Viena, Tel Aviv şi Berlin şi din care câteva fragmente au ajuns în posesia Der Spiegel, sunt reale, atunci acesta este un adevăr în cel mai bun caz pe jumătate.

Potrivit acestui document clasificat, există o ramură militară secretă a programului iranian de cercetare nucleară, responsabilă în faţa Ministerului Apărării şi care deţine structuri clandestine. Oficialii care au citit dosarul de informaţii au conchis că guvernul de la Teheran are serios intenţia de a dezvolta arma nucleară iar planurile sale sunt foarte avansate. În document apar continuu două nume, în special legat de programul secret de dezvoltare a armei nucleare: Kamran Daneshjoo şi Mohsen Fakhrizadeh.

Daneshjoo, noul ministru pentru ştiinţă, cercetare şi tehnologie din Iran, în vârstă de 52 de ani, este de asemenea responsabil şi pentru agenţia naţională pentru energie nucleară, fiind cons iderat un aliat apropiat al lui Ahmadinejad. Liderii opoziţiei afirmă despre acesta că este un radical, parţial responsabil pentru alegerile aparent aranjate din iunie. Biografia lui Daneshjoo include doar referinţe marginale legat de experienţa sa posibilă în materie nucleară.

El afirma că a studiat ingineria la Manchester şi a lucrat apoi mai mulţi ani la Centrul pentru Tehnologia Aviaţiei de la Teheran. Experţii occidentali cred că acest centru s-a transformat într-o suborganizaţie a Ministerului Apărării, cunoscută sub numele de FEDAT, abreviere pentru Departamentul pentru Aplicaţii Extinse de Înaltă Tehnologie, nucleul secret al programului iranian de dezvoltare a armelor nucleare. Şeful organizaţiei este Mohsen Fakhrizadeh, în vârstă de 48 de ani, ofiţer în cadrul Gardienilor Revoluţiei şi profesor la Universitatea Imam Hossein din Teheran.

Serviciile de informaţii occidentale cred că, deşi agenţia pentru energie nucleară şi FEDAT concurează în anumite domenii, ele s-au înţeles pentru o împărţire a muncii în ce priveşte chestiunea centrală a cercetării din domeniul armelor nucleare, agenţia pentru energie nucleară supraveghind în special îmbogăţirea de uraniu, în timp ce FEDAT este implicată în construirea unui focos nuclear, ce urmează să fie folos it pe rachetele iraniene Shahab.

Experţii sunt de părere că savanţii iranieni ar putea produce o versiune rudimentară, de mărimea unui camion, a bombei nucleare, anul acesta, însă aceasta va trebui să fie comprimată la o mărime care să încapă într-un focos nuclear pentru a produce potenţialul strategic de ameninţare care a alarmat atât de tare Israelul şi Occidentul, iar acest stadiu ar putea fi atins undeva între 2012 ş i 2014.

Se crede că iranienii au efectuat testări nenucleare ale unui mecanism de detonare pentru o bombă nucleară, în urmă cu peste şase ani. Provocarea tehnologică este aceea de a aprinde uniform explozibilii convenţionali care înconjoară nucleul de uraniu, lucru necesar pentru a produce o reacţie în lanţ. Se crede că testele au fost efectuate cu un focos înve lit în aluminiu. Altfel spus, totul era ‘real’, mai puţin nucleul.

Potrivit relatărilor, inginerii de la Teheran au folosit fibre subţiri şi o placă de circuite pentru măsurare în loc de materialul fisionabil. Acest lucru le-a permis să poată măsura unde le de şoc şi să fotografieze flashurile care simulau detonarea unei bombe nucleare cu un oare care grad de precizie. Rezultatele au fost aparent atât de încurajatoare încât guvernul iranian a clasificat de atunci tehnologia drept ‘fezabilă’.

Der Spiegel a obţinut acces la carta de organizare a FEDAT şi la o listă cu nume de savanţi care lucrează pentru agenţie. AIEA, cu sediul la Viena, deţine şi ea aceste documente, însă preşedintele iranian afirmă că ele sunt false şi sunt folosite pentru a discredita ţara.
După ce acum doi ani au raportat că iranienii şi-au îngheţat cercetarea în domeniul armelor nucleare în 2003, CIA şi alte servicii de informaţii vor prezenta probabil un scenariu mult mai serios, aşa cum şi Consiliul de Securitate al ONU se gândeşte la sancţiuni mai severe contra Iranului.

Atunci când Franţa îşi va asuma din februarie preşedinţia rotativă a Cons iliului de Securitate, Washingtonul ar putea face presiuni în vederea unei confruntări finale. Dacă Moscova nu exclude măsuri punitive suplimentare, China, care a negociat acorduri energetice de milioane cu Iranul, ar putea bloca astfel de măsuri.
China ar putea totuşi aproba sancţiuni ‘inteligente’, precum restricţii de călătorie pentru membri importanţi ai Gardienilor Revoluţiei şi savanţi nucleari. Fakhrizadeh se află deja pe o listă de oficiali supuşi unor astfel de restricţii iar Daneshjoo ar putea fi adăugat şi el pe viitor.

Occidentul va fi însă probabil de unul singur atunci când va impune sancţiuni care ar fi cu adevărat dureroase pentru Iran şi pentru propriile sale relaţii comerciale profitabile cu Teheranul. Cea mai eficientă armă comercială ar fi embargoul la combustibil. Dat fiind lipsa de capacităţi de rafinare, Iranul, aflat pe locul 2 în lume printre ţările cu cele mai mari de rezerve de petrol, importă circa jumătate din benzina pe care o foloseşte. Sancţiunile ar provoca o creştere acută a preţului benzinei, conducând inevitabil la tulburări sociale.

Experţii au părerile împărţite referitor la faptul dacă acestea vor fi îndreptate contra regimului impopular sau liderii ţării ar putea incita din nou populaţia contra ‘Occidentului cel rău’. Rămâne opţiunea militară.
Lăsând la o parte consecinţele politice şi posibilitatea unor contraatacuri, bombardarea instalaţiilor nucleare ale Iranului ar fi extrem de dificilă. Experţii nucleari s-au îngropat literalmente pe ei şi instalaţiile lor sub pământ, în locaţii care ar fi practic imposibil de accesat cu arme convenţionale.

În timp ce chiar şi experţii israelieni sunt sceptici în ce priveşte daunele pe care bombardarea instalaţiilor le-ar putea provoca programului nuclear, generalul american David Petraeus, în mod normal un om chibzuit, părea cât se poate de belicos atunci când a fost întrebat dacă instalaţiile nuclare iraniene ar putea fi atacate militar: ‘Cu siguranţă pot fi bombardate’, afirma acesta acum două săptămâni, la Washington.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata