Organizarea şi funcţionarea Comitetului de monitorizare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), vor fi analizate de Guvern

77

În data de 23 februarie an curent, Guvernul Ciucă va aproba modul de organizare şi funcţionare a Comitetului de monitorizare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR). În cadrul comitetului se vor prezenta informări cu privire la stadiul implementării PNRR.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) monitorizează implementarea reformelor şi/sau investiţiilor, precum şi implementarea componentelor aferente reformelor şi/sau investiţiilor, respectiv îndeplinirea jaloanelor/ţintelor la nivelul PNRR prin intermediul informaţiilor şi documentelor furnizate de coordonatorii de reformă prin sistemul informatic.

Astfel, „În scopul asigurării implicării partenerilor sociali şi societăţii civile în urmărirea progresului PNRR şi al reformelor, se va stabili modul de organizare şi funcţionare a Comitetului de Monitorizare, având ca membri organizaţii neguvernamentale selectate prin apel de candidaturi de către MIPE, în baza gradului de reprezentativitate al acestora pentru fiecare componentă din PNRR, alături de care se vor regăsi similar sindicate şi patronate, precum şi structuri asociative ale administraţiei publice locale, respectiv Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Asociaţia Municipiilor din România, Asociaţia Oraşelor din România, Asociaţia Comunelor din România, precum şi alte forme asociative de interes general, constituite potrivit legii”, se arată în document, potrivit Agerpres.

În contextul organizatoric, reuniunile comitetului, care urmează să aibă loc trimestrial, se vor prezenta informări cu privire la stadiul implementării PNRR, iar membrii vor fi consultaţi pentru identificarea de soluţii în eventualitatea unor blocaje.

Alte proiecte pe masa Guvernului

În agenda de lucru a Guvernului se va mai analiza şi un proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 121/2019 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant, care are drept scop transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor anexei Directivei (UE) 2020/367 a Comisiei din 4 martie 2020 de modificare a anexei III la Directiva 2002/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte stabilirea metodelor de evaluare a efectelor dăunătoare ale zgomotului ambiental.

În plus, pe ordinea de zi a şedinţei Cabinetului Ciucă se mai află un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii nr.146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale prin Sistemul informatic de monitorizare electronică (SIME).

” Proiectul propune modificarea termenului privind operaţionalizarea SIME şi a celui de aplicare a monitorizării electronice, în primă fază, în sistem pilot, pentru cazurile privind aplicarea ordinului de protecţie provizoriu şi ordinului de protecţie, respectiv aplicarea ordinului european de protecţie, în sensul prorogării acestora până la data de 01.10.2022”, conform notei de fundamentare a proiectului.

Proiect privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare

Totodată, pe agenda şedinţei de Guvern figurează şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice pentru Programul operaţional sectorial Mediu 2007-2013 şi pentru proiecte preluate integral sau parţial din Programul operaţional sectorial Mediu 2007-2013 în cadrul Programului operaţional Infrastructura mare 2014-2020.

Aşadar, „Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează suportarea de la bugetul de stat, cu încadrarea în prevederile bugetare anuale aprobate cu această destinaţie, a corecţiilor financiare şi reducerilor procentuale stabilite pentru contractele de achiziţie publică finanţate din Axa prioritară 3 a POIM, precum şi modificarea corespunzătoare a titlului Ordonanţei Guvernului nr. 15/2013. Astfel, pentru contractele de achiziţie publică/contractele de achiziţie sectorială încheiate de beneficiarii Programului Operaţional Infrastructura mare 2014-2020 a căror procedură de atribuire a făcut obiectul verificării la nivel naţional, plata corecţiilor financiare şi a sumelor aferente reducerilor financiare va fi asigurată din bugetul de stat”, prevede proiectul.

În contextul internaţional, Guvernul urmează să mai aprobe acordarea gratuită de vaccinuri anti-COVID AstraZeneca, aflate în rezerva Ministerului Sănătăţii, mai multor ţări – Pakistan, Bangladesh, Algeria şi Libia.

 

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata