Fundaţia Vodafone România a lansat o nouă ediţie de finanţare a programului „Fondul pentru fapte bune”, suma totală alocată în 2019 fiind de 920.000 de lei. Înscrierea proiectelor se face online, la adresa http://finanţare.fundaţia-vodafone.ro/. Tot pe această pagină sunt disponibile şi informaţii privind procesul de înscriere, regulamentul, formularul de înscriere, precum şi calendarul complet al rundei de finanţare. Termenul limită de depunere a aplicaţiilor este 13 februarie 2020.
„Fondul pentru fapte bune” este un program derulat la nivel naţional, adresat organizaţiilor neguvernamentale din România care dezvoltă proiecte în domeniul serviciilor sociale, precum cele pentru copii şi tineri din medii defavorizate, vârstnici aflaţi în dificultate, persoane cu dizabilităţi, victime ale violenţei domestice.
Finanţarea se acordă în urma analizării proiectelor propuse, iar suma oferită unui proiect poate ajunge până la 190.000 de lei. În funcţie de complexitatea acestuia, Fundaţia Vodafone România îşi rezervă dreptul de a decide valoarea sumei oferite ONG-urilor pentru finanţarea fiecărui proiect selectat.
De la lansarea programului „Fondul pentru fapte bune”, în 2013, şi până în prezent, Fundaţia Vodafone România a acordat finanţări în valoare totală de aproximativ 7 milioane de lei pentru 35 de proiecte derulate prin 30 de ONG-uri. Cele 5 proiecte din ediţia precedentă a programului s-au încheiat în august 2019, având un număr total de aproximativ 6.700 de beneficiari (copii, tineri şi persoane cu dizabilităţi).
„Fondul pentru Fapte Bune susţine proiecte care aduc schimbarea în comunităţile defavorizate şi oferă o şansă ideilor care îmbunătăţesc calitatea vieţii oamenilor. În cadrul rundei de anul acesta, ne propunem să susţinem exclusiv proiecte din sfera incluziunii şi protecţiei sociale, pentru că acest domeniu este puternic subfinanţat, iar nevoia de servicii specifice este foarte mare”, a declarat Angela Galeţa, Directorul Fundaţiei Vodafone România.
Exemple de proiecte eligibile pentru finanţare prin „Fondul pentru fapte bune” sunt: asigurarea serviciilor de asistenţă socială pentru persoanele vulnerabile, crearea accesului pentru persoanele cu dizabilităţi, creşterea calităţii vieţii vârstnicilor, prevenirea abandonului familial, sprijin oferit victimelor violenţei domestice, folosirea tehnologiei în domeniul serviciilor sociale.
Aplicaţiile înscrise vor fi evaluate de o echipă formată din membri ai Fundaţiei Vodafone România, alături de consultanţi externi. Jurizarea va ţine cont de criterii precum relevanţa proiectului (în ce măsură răspunde unor nevoi reale ale comunităţii), impactul asociat (dacă poate genera o schimbare semnificativă la nivel regional sau naţional, pentru un număr cât mai mare de beneficiari) şi sustenabilitate (dacă proiectul poate continua şi după încheierea finanţării primite).
Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei peste 20 de ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.132 de programe derulate de 730 de ONG-uri din întreaga ţară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut aproape 3 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic.