Istanbulul se numără printre oraşele ameninţate de un seism major din ţări în curs de dezvoltare, în care populaţiile au crescut mult mai rapid decât capacitatea de a le găzdui în siguranţă, având în faţă perspectiva unei catastrofe de o anvergură care, în unele cazuri, va depăşi cutremurul devastator din Haiti, notează ziarul american The New York Times.
În timp ce inspectează străzile mega-oraşului haotic Istanbul, Mustafa Erdik, directorul unui institut de ingineria cutremurelor şi profesor la Universitatea Bogazici, spune că uneori se simte ca un doctor care scanează un salon de spital aglomerat.
Nu centrul modern al oraşului îl îngrijorează, având în vedere că două turnuri şi un terminal de aeroport imens au fost construite pentru a rezista la un cutremur de magnitudine mare, considerat inevitabil în următoarele decenii.
Nu îl îngrijorează nici vechile monumente ale Istanbulului, ale căror ziduri au rezistat la peste o duzină de seisme puternice în utlimele două milenii. Marea sa temere este că zeci de mii de clădiri din oraş, ridicate la întâmplare şi în mare grabă, având în vedere că populaţia a crescut la 10 milioane de la 1 milion, în numai 50 de ani, constituie ceea ce seismologii numesc “moloz în devenire”.
Roger Bilham, sesimolog la Universitatea Colorado, care a petrecut decenii studiind seismele majore din lume, inclusiv cel recent din Haiti, a afirmat că populaţia urbană crescândă a planetei, care va spori cu 2 miliarde de persoane la mijlocul secolului şi necesitând un miliard de locuinţe, are în faţă “o armă de distrugere în masă fără precedent”: casele.
Fără o extindere a eforturilor de a schimba practicile de construcţie şi a educa oamenii, de la primari la zidari, cu privire la modalităţile de susţinere a structurilor, spune Bilham, tragedia din Haiti va fi depăşită cu siguranţă, posibil chiar în acest secol, de cutremure majore care vor lovi Karachi, Pakistan, Katmandu, Nepal, Lima, Peru, sau unul din lunga listă de oraşe sărace care se confruntă cu o astfel de perspectivă.
La Teheran, Bilham a calculat că un milion de persoane ar putea muri într-un cutremur prezis, similar ca magnitudine celui din Haiti. Unii geologi iranieni au făcut presiuni asupra guvernului timp de decenii pentru a se muta capitalą din cauza nodului de falii geologice care o înconjoară.
În ceea ce priveşte Istanbulul, un studiu a prefigurat o situaţie în care un eventual cutremur ar ucide între 30.000-40.000 de persoane şi ar răni grav cel puţin 120.000.
Oraşul este plin de clădiri cu deficienţe evidente, cum ar fi pereţi sau stâlpi de rezistenţă îndepărtaţi pentru a face loc unor magazine, sau supraetajări ilegale făcute în speranţa că oficilii locali se vor preface că nu văd. Mai grav, spune Erdik, nu toate problemele potenţial ucigătoare sunt vizibile din exterior şi se presupune că mii de alte clădiri sunt expuse riscului.
Unii dintre constructorii cei mai mari ai Turciei au recunoscut folosirea de materiale de calitate inferioară şi recurgerea la practici neadecvate, în boomul urban al construcţiilor. Într-un interviu acordat anul trecut publicaţiei turce “Referans”, Ali Agaoglu, dezvoltatorul imobliar plasat pe locul 468 anul trecut pe lista Forbes a miliardarilor, a povestit cum în anii 1970 a folosit nisip sărat de mare şi fier vechi în mod obişnuit la clădirile din beton armat.
“La vremea aceea era cel mai bun material. Nu doar noi, ci toate companiile procedau la fel. Dacă va avea loc un cutremur la Istanbul, nici măcar armata nu va fi capabilă să se descurce”, a spus el.
Potrivit lui Erdik, idealul ar fi, având în vedere amploarea problemei, ca progresul economic să aibă loc suficient de rapid pentru ca proprietarii imobiliari să înlocuiască stocul de locuinţe înainte ca pământul să se clatine.
Dar atunci când un cutremur a lovit la 50 de mile distanţă, în 1999, ucigând peste 18.000 de persoane, printre care 1.000 la periferia Istanbulului, oraşului i s-a reamintit că timpul ar putea să nu fie de partea sa.
Cutremurul a avut loc pe falia nord-anatoliană, care merge sub Marea Marmara la numai câteva mile de flancurile sudice aglomerate ale oraşului. Falia, care este foarte asemănătoare cu falia San Andreas din California, se dovedeşte a avea un model de deficienţe succesive, ceea ce înseamnă că secţiunea de lângă Istanbul va fi afectată probabil prima, spune Tom Parsons, care a studiat falia pentru United States Geological Survey.
Istanbulul se evidenţiază dintre cele mai ameninţate oraşe din ţări în curs de dezvoltare prin faptul că încearcă să preîntâmpine riscul. Primul pas a fost un plan global în caz de seism, elaborat pentru primărie şi guvern, de echipa lui Erdik şi de cercetători de la alte trei universităţi din Turcia, în 2006. Un astfel de plan este o raritate în afara unor oraşe ca Tokio şi Los Angeles.
Elaborarea lungii liste de recomandări s-a dovedit mai provocatoare, având în vedere că cea mai mare sursă de presiune politică la Istanbul şi în general în oraşele cele mai aglomerate nu este seosmul ci problemele legate de trafic, criminalitate, locuri de muncă.
Efortul de pregătire în vederea unui seism vine de la cel mai înalt nivel, cu coduri în domeniul construcţiilor mai stricte, asigurări obligatorii de cutremur şi împrumuturi de la bănci internaţionale de dezvoltare pentru consolidarea sau înlocuirea şcolilor vulnerabile sau altor clădiri publice.
Dar presiuni vin şi de jos, de la grupuri non-profit, recunoscând limitele planificării centralizate, pregătind echipe de voluntari în cartiere sărace şi dotându-le cu staţii radio, bare metalice şi truse de prim ajutor, astfel încât să poată săpa în moloz în caz de seism.
Mahmut Bas, care conduce Directoratul pentru Cutremur şi Analiză la Sol, are sarcina de a întări şi coordona activităţi care merg de la inspectarea clădirilor până la răspuns în caz de urgenţă. El spune că prăbuşirea unor clădiri reprezintă doar unul dintre multele pericole.
O prezicere legată de un seism puternic a concluzionat că este posibil ca 30.000 de conducte de gaz să se rupă. “Dacă numai 10% iau foc atunci vor exista 3.000 de incendii”, spune el, precizând că staţiile de pompieri sunt capabile să facă faţă numai la 30-40 incendii pe zi.
Potrivit unui program de finanţare de peste 800 de milioane de dolari din partea Băncii Mondiale şi Băncii Europene de Investiţii şi a altor surse internaţionale, Turcia se află în stadiile incipiente de consolidare a sute dintre cele mai vulnerabile şcoli din Istanbul, alături de clădiri publice importante şi peste 50 de spitale.
Pericolul se află însă şi în suburbiile pline de structuri numite “gecekondď, “ridicate peste noapte”, în condiţiile în care sute de mii de imigranţi din zone rurale au venit la oraş în căutare de locuri de muncă, în ultimele două decenii.
Acest gen de construcţie este ceva obişnuit şi în multe din zonele seismice cele mai instabile din lume. Bilham a estimat că un inginer este implicat în numai 3% din construcţiile în curs din lume.
Peter Yanev, care a consiliat Banca Mondială şi industria asigurărilor privind ingineria cutremurelor şi este autorul cărţii “Peace of Mind in Earthquake Country”, spune că în Turcia şi alte ţări în curs de dezvoltare chiar când este implicată o persoană cu diplomă de inginerie acest lucru nu este o garanţie de construcţie sigură deoarece există o pregătire slabă de specialitate.
De aceea, la Istanbul şi în suburbiile sărace se pregătesc mai multe mii de voluntari gata să acţioneze în caz că va surveni ce e mai rău.