Bayerische Motoren Werke AG (BMW) estimează că piața auto chineză va deveni cea mai mare din lume pentru vehiculele electrice datorită construirii stațiilor de reîncărcare și a angajamentului Guvernului de a reduce poluarea prin promovarea automobilelor ecologice, transmite Bloomberg.
BMW se alătură astfel producătorilor auto care aduc în China vehicule electrice, cum ar fi Volkswagen AG, Daimler AG și Tesla Motors Inc.
China va îndeplini acest obiectiv în maxim cinci ani, a declarat miercuri șeful diviziei BMW din China, Karsten Engel, la un eveniment desfășurat la Shanghai care marchează începutul colaborării dintre firma germană și autoritățile municipale. Acestea s-au angajat să construiască stații de reîncărcare în fostul spațiu al Expoziției Mondiale, una din cele 46 de zone în care proprietarii vehiculelor electrice își pot alimenta mașinile.
‘Ne așteptăm ca piața chineză să devină cea mai mare din lume pentru vehiculele electrice în câțiva ani. Deoarece noi oferim stații de reîncărcare, există mașini care vor intra pe această piață. Vom veni cu ale noastre dar sunt binevenite și altele’, a afirmat Karsten Engel.
Stațiile de reîncărcare pot fi folosite și de alte companii, nu numai de BMW, iar compania se așteaptă să înceapă în septembrie vânzarea modelelor electrice i3 și i8 în China, a anunțat Engel.
Luna aceasta, BMW AG, cel mai mare producător mondial de automobile de lux, a anunțat că este în grafic pentru a obține câștiguri și vânzări record în acest an, după ce livrările solide din China au ajutat compania germană să raporteze o creștere de 2,6% a profitului operațional, în linie cu estimările analiștilor.
BMW, care concurează cu Audi și Mercedes, a înregistrat în primul trimestru din 2014 un profit înainte de dobânzi și taxe (EBIT) de 2,09 miliarde de euro (2,9 miliarde de dolari), ușor peste estimările analiștilor, de 2,05 miliarde de euro (2,83 miliarde de dolari). Veniturile grupului german au urcat cu 3,9%, la 18,2 miliarde de euro.
BMW a anunțat că marja profitului operațional a fost 9,5% în primele trei luni, mai ridicată decât cea de 7% înregistrată de Mercedes-Benz, dar sub nivelul de 10,1% raportat de Audi.
Vânzările grupului BMW, care includ și modelele Mini și Rolls-Royce, au crescut cu 8,7% în perioada ianuarie-martie 2014, un nou nivel record, datorită avansului de 25% înregistrat în China.
În Europa, livrările au urcat cu 3,4%, chiar dacă vânzările în Germania au scăzut cu 1,4%, în timp ce în SUA au crescut cu 2,7%.
Grupul BMW și-a reafirmat estimările privind obținerea în 2014 a unui profit înainte de taxe mai ridicat decât cel înregistrat anul trecut — 7,91 miliarde de euro. De asemenea, vânzările grupului în acest an ar urma să depășească pentru prima dată nivelul de două miliarde de vehicule, un obiectiv ce va fi realizat cu doi ani mai devreme decât era planificat.
Investițiile făcute la fabricile din China vor permite BMW să-și majoreze capacitatea de producție în statul asiatic la 400.000 de mașini, de la 300.000 în 2013.
BMW mizează pe noile modele care vor fi lansate în acest an, printre care se numără vehiculul electric i3 și noua generație de Mini, pentru a face față concurenței venite din partea rivalilor Audi și Mercedes-Benz.
Viceprimarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu, a anunțat luna trecută că o firmă portugheză a cumpărat în partea de vest a localității o suprafață de 4,5 hectare pe care va construi o fabrică de confecționare a tapițeriilor și portierelor pentru autoturisme BMW. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)