- “Riscurile rămân sub control” (?)
De unde acest pesimism al autorităţilor de la Pekin? Răspunsul ţine de răsunătorul faliment al fabricantului de panouri solare Chaori Solar, care a anunţat că nu are mijloacele necesare pentru onorarea unei plăţi de 89.9 milioane yuani (10.7 milioane euro), sumă ce reprezintă bonificaţia care trebuia plătita în contul obligaţiunilor emise în 2012.
Dacă ţinem cont că respectiva companie este emblematică pentru industria chineză, este normal ca neliniştile legate de produsele de investiţie emise de câteva zeci de trusturi şi societăţi de credit chineze să trezească nelinişte, acestea reamintind investitorilor de “obligaţiunile junk” (gunoi)” americane.
Situaţia în care se află cei de la Chaori nu este singulară şi este rezultatul unei politici economice implementate de băncile publice şi guvernele locale, care au intervenit sistematic pentru a ajuta companiile aflate în incapacitatea de a-şi onora plăţile rezultate din obligaţiunile emise. În urma acestei avalanşe de situaţii, media centrală solicită statului chinez “să lase piaţa să-şi joace rolul”.
În replică, premierul chinez declara că “ceea ce se poate face este să se intensifice controalele, să punem în practică măsuri (de supraveghere, n.n.) adecvate şi să ne asigurăm că nu există riscuri financiare sistemice şi nici (de contagiune, n.n.) regionale”.
În acelaşi timp acesta sublinia determinarea autorităţilor de a stopa ascensiunea ” sistemului financiar din umbră „, acele înfloritoare companii de credit ce funcţionează în afara sistemului bancar şi care alimentează creşterea datoriei corporative precum şi a administraţiei locale. Referitor la acest subiect, Li Keqiang, sublinia că anul trecut a condus “un audit aprofundat al datoriei publice” ale cărui rezultate au fost publicate şi care arată că “riscurile rămân sub control”.
Auditul a relevant că datoria publică locală chineză a fost, la finele lunii iunie, în valoare de 17.900 miliarde de yuani (2.100 miliarde euro) ceea ce reprezintă o creştere de 67% în doi ani şi jumătate, creştere explicitată de către analişti ca fiind rezultatul politicilor economice locale, care au finanţat numeroase proiecte neprofitabile.
O situaţie care însă relevă o faţă mai puţin plăcută a sistemului bancar chinez, caracterizat prin opacitate şi ineficacitate, şi care pune în real pericol reformele economice preconizate de administraţia chineză în acest an. Reforme care vizează liberalizarea suplimentară a economiei chineze pentru a se îndepărta şi mai mult de economia comunistă a Partidului Comunist din perioada Mao Tze Dun.
În perioada crizei, liderii de la Pekin au realizat că economia chineză nu poate supravieţui exclusiv pe seama marilor economii occidentale, astfel încât actuala lor obsesie este de reechilibrare a creşterii economice prin dezvoltarea unui sector privat care să genereze o clasă mijlocie ce susţine consumul. Cu alte cuvinte, o reorientare de la o economie centrată pe export la una în care consumul intern să poată fi o contrapondere serioasă în orice situaţie.
Numai că pentru aceasta este necesar de mult tact şi prudenţă pentru a nu scăpa de sub control procesul în sine. Pentru aceasta este însă nevoie de un sistem bancar mai eficace şi asta pune sub semnul întrebării soliditatea acestuia. Soliditate evidenţiată de încercările BOC de a dinamiza piaţa creditelor, ceea ce a determinat o presiune puternică pe piaţa interbancară şi a crescut riscul de apariţie a unei crize a creditelor la nivel naţional.
În faţa panicii determinate de măsurile luate, BOC a fost forţată de infuzeze în piaţă nu mai puţin de 50 miliarde de yuani pentru a refinanţa băncile regionale şi penuria de bani. O situaţie care a avut la origine dorinţa băncilor regionale de susţinere a politicii monetare expansioniste a BOC de a sprijini dezvoltarea economiei. Numai că de cele mai multe ori, banii au fost luaţi de către marile companii de stat şi de către guvernele locale (considerate a fi adevărate pepiniere pentru corupţie) în detrimentul investiţiilor productive.
Mai mult, nivelul de îndatorare al autorităţilor locale (sume care, oficial, nu pot fi raportate că datorii) a fost mascat prin companii paravan, atingând astfel dimensiuni incomensurabile. Situaţia a afectat indiscutabil sistemul bancar considerat de analişti ca fiind mult prea închistat în automatisme financiare, care nu permit controlul riscurilor.
Asta a făcut ca sub presiunea companiilor private şi chiar a unora de stat să fie creat un sistem bancar neoficial, care acţionează din umbră, ceea ce face imposibilă evaluarea expunerii reale a sistemului bancar chinez la creditele acordate. Pe cale de consecinţă nu se poate vorbi de o liberalizare şi extindere a investiţiilor private fără a se recurge la capitalul străin.