SUA pregătesc o nouă rezoluţie privind Kosovo

SUA pregătesc depăşirea rezoluţiei 1244 privind Kosovo în aşteptarea verdictului Curţii Internaţionale de Justiţie asupra statutului fostei provincii sârbe, potrivit dezvăluirilor făcute pentru cotidianul sârb Blic, de Obrad Kesic, un analist informat al unui think-tank cu autoritate de la Washington, citat de agenţia de presă Il Velino.

Potrivit lui Kesic, Casa Albă ar fi dat deja undă verde proiectului de a depăşi rezoluţia 1244 în favoarea unei noi rezoluţii, care va întări independenţa Kosovo. Pentru a obţine acordul Serbiei, relevă analistul, Belgradului i-ar fi garantată accelerarea procesului de aderare la UE şi mai ales accesul la fondurile de coeziune europene. Deosebirea substanţială faţă de rezoluţia 1244 ar fi una legată de durată:

în timp ce 1244 poate fi suspendată numai prin intermediul unei noi treceri prin Consiliul de Securitate – până acum imposibilă din cauza vetoului anunţat de Rusia şi China – noul document va fi prelungit numai în caz de vot favorabil al membrilor organismului suprem al ONU.
Propunerea de a depăşi rezoluţia care a pus capăt războiului din 1999 pare să dovedească faptul că SUA sunt destul de încrezătoare că CIJ va da dreptate interpretării lor, cu alte cuvinte aceea potrivit căreia cazul Kosovo este unul „sui generis” şi că separarea de Belgrad este legitimă.

Cu toate acestea, şi Serbia s-a declarat până acum convinsă că răspunsul tribunalului ONU îi va fi favorabil. Nu este întâmplător, semnalează Kesic, faptul că în diferite foruri internaţionale poziţiile Belgradului şi Washingtonului s-au dovedit destul de divergente. Pentru sârbi, obiectul principal al negocierilor trebuie să fie frontierele, în timp ce SUA pun accent pe eliminarea vetoului Serbiei faţă de intrarea Kosovo în ONU şi alte organizaţii internaţionale.

Citeste si:  Fostul prefect de Cluj, reţinut 24 de ore

Ziarul Blic îl citează şi pe ministrul italian de externe, Franco Frattini, în opinia căruia negocierile dintre Belgrad şi Pristina vor fi iniţiate imediat după conferinţa de la Sarajevo privind Balcanii, din 2 iunie. Cu toate acestea, BBC afirmă că dialogul se va focaliza pe descentralizare, moştenirea culturală şi situaţia din nordul Kosovo.

În direcţia unei mai mari presiuni asupra Belgradului ar acţiona şi Parlamentul European, care s-ar afla pe punctul de a aproba o rezoluţie în care să se ceară Serbiei „o abordare pragmatică” a chestiunii statutului Kosovo. Ministerul de Externe al Serbiei consideră însă toate aceste indiscreţii „doar o provocare” şi afirmă că nicio negociere nu va începe înainte de verdictul CIJ. Între timp, a clarificat şeful diplomaţiei sârbe, Vuk Jeremic, singurul cadru în care este posibil să se trateze cu Pristina „este cel al rezoluţiei 1244 a ONU”.

Citeste si:  Joe Biden a decis să accepte mai mulți refugiați, după ani de restricții în era Donald Trump
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner