Marea bătălie geopolitică a rutelor de tranzit pentru energie

Traind in prezent, este foarte greu sa apreciezi de o maniera absoluta implicatiile viitoare ale deciziilor sustinute sau luate de lideri politici sau economici, in conditiile in care un extraordinar joc geostrategic este pe cale sa se fixeze in cadrul unor acorduri de lunga durata, in special in sectorul energetic, scrie publicatia internationala in limba engleza The Financial.

La nivel global, rutele de tranzit ale viitoarelor conducte de petrol si gaze devin obiectul unei lupte pentru putere implicând nu doar furnizorii si utilizatorii finali dar si tarile de tranzit.
Curtari intense urmeaza sa aiba loc acolo unde un “menage a trois” sau in mai multi ar putea fi cea mai buna optiune pentru a evita ca vreo tara sa ajunga intr-o pozitie dominanta, pentru a stapâni o regiune sau a exercita presiune politica sau economica. Sa luam un exemplu practic si sa privim la dinamica din spatele proiectului Nabucco si la diferitele interese implicate in joc, propune publicatia mentionata.

Nabucco este o conducta de gaz natural de 3.300 de kilometri, cu o capacitate de 31 de miliarde de metri cubi (bcm) pe an, care ar urma sa reduca dependenta Europei de gazul furnizat de Rusia. Ea va porni din Turcia catre Austria, via Bulgaria, România si Ungaria. Proiectul ar urma sa fie in competitie directa cu proiectul South Stream, sprijinit de Rusia, cu o capacitate de 63 bcm pe an.

Acesta din urma ar urma sa porneasca din Rusia si sa aiba capatul in Austria, având insa doua ramuri, una prin Bulgaria, Grecia si Italia iar alta prin Serbia, Ungaria si Slovenia.
Costurile estimate ale proiectului Nabucco se cifreaza la circa 8 miliarde de euro, cu data de finalizare 2014, in timp ce costul South Stream este apreciat la 19 pâna la 24 de miliarde de euro, cu data de finalizare 2015. South Stream a fost lansat in 2007, atunci când presedintele rus Dmitri Medvedev era presedinte al boardului de directori al Gazprom.

Între sprijinitorii Nabucco si cei ai South Stream s-au dat niste batalii formidabile pentru a semna acorduri de livrare, nu doar pentru a garanta ca gazul atât de necesar va fi pus la dispozitie – exploatarea sub capacitate a conductelor nefiind o optiune – dar si pentru a asigura o vointa politica si financiara pentru proiecte.
Gazprom este angajat intr-o batalie pentru preemptiunea stocurilor de gaz si pentru a tine departe Europa de ceea ce considera in mod natural drept un teritoriu de vânatoare rezervat Rusiei, ca de exemplu Azerbaidjanul si Turkmenistanul, desi ambele tari au promis sa furnizeze gaz pentru Nabucco, intelegând vulnerabilitatea lor in caz ca nu au mai multe rute de export.

Curtarea este in curs iar in octombrie 2009, Alexei Miller, presedintele Gazprom, s-a deplasat personal la Baku pentru a semna contract pe termen lung de cumparare si vânzare de gaz natural cu Compania Petroliera de Stat a Republicii Azerbaidjan (SOCAR). În urma semnarii acordului, Miller a facut o declaratie care ofera o buna perspectiva asupra mizelor.

“Rusia si Azerbaidjan au o granita comuna si au fost deja conectate la infrastructura unificata. Acest lucru a permis Gazprom sa propuna Companiei Petroliere de Stat a Azerbaidjanului cei mai atractivi termeni comercia li si conditii de cumparare a gazului. Parteneriatul nostru este unul in mod logic consistent si core spunde total intereselor noastre mutuale. Sunt increzator ca in anii care urmaza volumul de gaz azer livrat Rusiei va creste”, declara Miller cu acea ocazie.

Declaratia si contractul sunt interesante pentru faptul ca acordul asigura furnizarea a 500 de milioane de metri cubi, incepând din ianuarie 2010, cu cresteri potentiale depinzând de potentialul de export al Azerbaidjanului. El survine intr-o perioada in care Gazprom si-a intrerupt livrarile de gaz din Turkmenistan, incepând din aprilie 2009, motivând o cerere mai redusa din Europa.

Citeste si:  "Revoluţia cosmeticelor" din Iran

La câteva zile dupa ce a fost in Azerbaidjan, Miller s-a intâlnit cu presedintele turkmen, insa nu a fost luata nicio decizie vizavi de reluarea importurilor de gaze din Turkmenistan. Dinamica din jurul lui Nabucco, privita mai indeaproape, evidentiaza o retea de acorduri suave, corespunzând unei realitati complexe de necesitati intrepatrunse.

Rusia a urmat in mod foarte agresiv incheierea de acorduri fixate pentru perioade lungi de vreme. Ideea initiala este aceea ca a incheia primul un acord ar putea sa duca la scoaterea din joc a altor jucatori. Aceasta abordare nu s-a concretizat in crearea de relatii exclusive, in conditiile in care tari precum Azerbaidjanul sau Turkmenistanul par sa aiba destule resurse pentru a satisface parti multiple.

Acordurile referitoare la preturi au fost si ele fixate pentru anumite perioade de timp, insa invalmaseala din domeniul preturilor la energie la nivel global pune Gazprom intr-o situatie dramatica. Despre Gazprom se spune ca plateste 375,50 dolari pe mia de metri cubi (tcm) pentru gazul turkmen, in timp ce plateste doar 217 dolari tcm pentru gazul kazah si 210 dolari tcm pentru cel uzbek.

O explozie “nefericita” din luna aprilie 2009, pentru care turkmenii dau vina pe Rusia, a lovit conducta care leaga cele doua tari iar livrarile au fost stopate. Gazprom declara ca nu intentioneaza sa reia cumpararea de gaz turkmen in 2009 iar Turkmenistanul, se spune, pierde un miliard de dolari lunar din aceasta cauza. Gazprom are cu Turkmenistanul un contract de vânzare-cumparare de gaz pe 25 de ani, semnat in 2003 de Turkmenneftegaz.

Preturile au fost fixate sub preturile pietei mondiale, la mai putin de jumatate din pretul platit de Europa pentru gazul sau. Au fost negociate ce-i drept cresteri ulterioare de preturi insa in schimbul promisiunii de livrare a unor volumuri mai mari de gaz de 60 bcm in 2007, 60-70 bcm in 2008 si ulterior exportul a pâna la 80 bcm anual pâna in 2028.

Nu mai este nevoie sa spunem ca declararea de catre Turkmenistan, in iulie 2009, a dispozitiei sale de a livra gaz pentru Nabucco nu vine ca o surpriza in acest context. De asemenea, finalizarea in Turkmenistan, in octombrie 2009, a unui tronson de 188 de kilometri, cu o valoare de 400 de milioane de dolari, parte a unei conducte de gaz natural de 7.000 de kilometri, conducta ce va ajunge in China, este un pas important catre diversificare.

Guvernul turkmen declara cu aceasta ocazie ca livrarea de gaz catre China va reprezenta un alt punct de reper important in cadrul implementarii cu succes a strategiei Turkmenistanului de diversificare a rutelor de export ale energiei catre pietele mondiale. Turkmenistanul a fost curtat in mod asiduu, dat fiind rezervele sale de gaz uriase.
În 2008, firma de consultanta petroliera Gaffney Cline&Associates (GCA) a realizat un studiu pe câmpul gaze ifer South Yolotan-Osman, stabilind ca acest câmp este cel de-al cincelea cel mai mare din lume, cu un volum estimat la 4 pâna la 14 trilioane de metri cubi de gaz.

Aceasta stire imbucuratoare a fost afectata de iesirea la iveala in octombrie 2009 a unor rapoarte conform carora GCA ar fi putut fi indusa in eroare. În orice caz, potentialul Turkmenistanului nu ar trebui subestimat. Mai multe tari est-europene au intors spatele Rusiei si s-au alaturat UE, sprijinind obiectivele de securitate energetica ale UE in vederea reducerii dependentei de gazul rusesc.
Confruntarea din ianuarie 2009 intre Rusia si Ucraina, soldata cu intreruperea furnizarii de gaze pentru mare parte din Europa, in mijlocul iernii, ar putea folosi drept semnal de trezire vizavi de nevoia diversificarii rutelor pentru energie.

Citeste si:  Unitatea Europei, afectată de atacurile guvernelor asupra minorităţilor

Bulgaria, care nutreste ambitia de a deveni un nod de gaz international si este parte atât la proiectul Nabucco cât si la South Stream, va trage foloase din aceasta situatie si anume potentându-s i pozitia sa de negociere, pentru a obtine acorduri energetice mai bune cu Rusia. Ar putea printre altele ameninta cu cresterea taxelor de tranzit. Ucraina foloseste aceasta amenintare contra Rusiei iar in septembrie 2009 Gazprom se astepta ca Ucraina sa creasca taxele de tranzit pentru gaz cu pâna la 58 la suta in 2010. Mizele sunt mari, dat fiind ca taxele de tranzit reprezinta o mina de aur. Cu ocazia vizitei sale in Bulgaria, in 2007, Vladimir Putin aprecia ca Bulgaria ar putea obtine pâna la 2,5 miliarde de dolari pe an doar din taxele de tranzit.

Cineva ar putea crede ca Rusia baga in buzunar diferenta din ratele sub pretul de piata, in realitate insa, Rusia folosind gazul cu pret redus pentru nevoile sale interne. Rusia mai foloseste acest gaz si pentru livrari in conditii foarte favorabile catre Ucraina, aceasta din urma ridicându-si vocea ori de câte ori era vorba de a se opune incercarilor Rusiei de a creste preturile.

Trebuie notat ca Ucraina importa mare parte din gazul sau natural din Turkmenistan, via Rusia. Tari precum Rusia si Ucraina s- au opus trecerii la cresterea preturilor catre utilizatorii finali, pentru a evita tulburari sociale si s-au luptat sa mentina pe linia de plutire industrii necompetitive. O modalitate pentru aceasta o reprezinta mentinerea la un nivel jos a costului energiei. Efectul advers este acela ca Ucraina este una din tarile cele mai ineficiente din punct de vedere energetic din Europa.

Trebuie de asemenea remarcat ca Rusia nu ar trebui sa fie perceputa doar ca un “bataus” natural ci mai degraba ca un urs ranit. Rusia, la fel ca orice alta tara, cauta propriul sau interes si nu o face totdeauna intr-un mod subtil, cu atât mai mult cu cât simte ca toti se raliaza contra ei, pe drept sau nu. Rusia este totodata confruntata cu realitatea sa economica, in special cu superdependenta economiei si bugetului sau national de veniturile din petrol si gaze. Eforturile de diversificare a economiei au esuat in a genera rezultate vizibile.

De aceea este esential pentru Rusia sa asigure un flux de venituri garantat din vânzarea de gaz si petrol precum si din gazul si petrolul vecinilor sai, pe care il cumpara pentru a-l revinde cu un profit sau pe care il dirijeaza prin reteaua sa intinsa de conducte, in schimbul unei taxe. Însa lucrurile sunt in schimbare, pentru ca procurarea de petrol si gaze din Rusia sau tranzitarea lor prin Rusia nu mai sunt singura optiune existenta. În timp ce bataliile pentru conductele de gaz sunt in curs, un nou trend ia nastere si anume tranzitia catre gazul natural lichefiat (LNG).

Acest mod de transport a gazului natural, cu ajutorul petrolierelor, va deschide noi piete, va micsora dependenta unor tari de rutele existente ale conductelor de transport si va reduce numarul jucatorilor capabili sa exercite un impact asupra livrarii corespunzatoare si pretului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner