Toyota Motor Corp a anunţat joi (29 iulie 2010) că va rechema la service 412.000 de maşini de lux în Statele Unite din cauza unei probleme la direcţie, transmite Reuters.
Producătorul auto nipon va rechema 373.000 modele sedan Avalon realizate în perioada 2000-2004, deoarece sistemul de direcţie poate ceda în anumite condiţii, şi 39.000 modele SUV LX470 fabricate în perioada 2003-2007 pentru a elimina riscul defectării sistemului de direcţie.
Toyota a primit trei plângeri legate de accidente în care au fost implicate modelele Avalon realizate în perioada 2000-2004 dar nu s-au înregistrat daune, a anunţat joi un purtător de cuvânt al Toyota. Imaginea celui mai mare producător auto din lume a fost afectat de un şir de rechemări la service, în urma cărora aproximativ 10 milioane de autovehicule Toyota din întreaga lume au fost vizate din diferite motive.