În Grecia, se prepară una dintre cele mai sănătoase cafele din lume, cunoscută sub numele de Elliniko Kafe. Această cafea tradițională, apreciată pentru multiplele sale beneficii pentru sănătate, este gătită într-un vas special numit „briki”. Metoda de preparare și ingredientele simple folosite contribuie la păstrarea proprietăților antioxidante, transformând-o într-o alegere populară pentru cei care își doresc o băutură cu efecte benefice asupra organismului.
Cum se prepară cea mai sănătoasă cafea din lume
Prepararea cafelei începe prin adăugarea apei reci și a cafelei măcinate fin într-un vas mic, denumit „briki”. Se adaugă zahăr după gust și se amestecă bine. Apoi, vasul este pus la foc mic, iar amestecul este lăsat să se încălzească lent până când se formează o spumă bogată, numită „kaimaki”. Este important ca această spumă să se formeze fără ca cafeaua să dea în clocot, ceea ce conferă băuturii textura și aroma distinctă, atât de apreciate.
Ce beneficii aduce această cafea
Cafeaua grecească este considerată una dintre cele mai sănătoase din lume datorită modului său de preparare și a concentrației mari de antioxidanți și polifenoli. Studiile au arătat că persoanele care consumă regulat această băutură au o sănătate cardiovasculară mai bună, ceea ce poate contribui la o durată de viață mai lungă. Acești compuși ajută la protejarea inimii și la reducerea riscului de boli cardiovasculare.
Unul dintre avantajele cafelei grecești este faptul că se prepară lent, la foc mic, permițând eliberarea treptată a substanțelor nutritive benefice. Datorită acestui proces și a concentrației sale mai ridicate, fiecare ceașcă oferă o doză semnificativă de antioxidanți, care ajută la combaterea stresului oxidativ și susțin sănătatea inimii pe termen lung.
Grecia, locul în care trăiesc cei cei mai sănătoși oameni
Conform studiilor recente, Grecia se remarcă prin numărul redus de cazuri de Alzheimer comparativ cu alte țări europene. Stilul de viață al grecilor, care pune accent pe relaxare, interacțiuni sociale și o dietă echilibrată, contribuie semnificativ la starea lor generală de sănătate și la longevitate. Această combinație de factori ar putea explica de ce incidența bolilor neurodegenerative, precum Alzheimer, este mult mai mică în Grecia decât în alte regiuni din Europa.