Autoritățile din Mali anunță că au întrerupt relațiile diplomatice cu Ucraina, după ce un oficial militar de la Kiev a indicat că țara sa, i-ar fi ajutat pe rebelii din republica africană, relatează BBC.
Zeci de soldați guvernamentali din Mali și mercenari din grupul Wagner au fost uciși pe parcursul unor confruntări cu rebelii separatiști tuaregi și cu luptători având legături cu gruparea teroristă al-Qaeda.
Practic, Andrii Iusov, purtător de cuvânt al serviciilor de informații militare din Ucraina, a declarat, săptămâna trecută, că rebelii au primit „informațiile necesare” pentru a lansa atacurile împotriva trupelor guvernamentale și a mercenarilor.
De cealaltă parte, un oficial de rang înalt din Mali, colonelul Abdoulaye Maiga, spune că guvernul său a fost șocat să afle declarațiile oficialului de la Kiev.
El a acuzat Ucraina de încălcarea suveranității țării africane
Abdoulaye Maiga a spus, „Declarațiile lui Iusov au recunoscut implicarea Ucrainei într-un atac laș, perfid și barbar al grupurilor teroriste armate, care s-a soldat cu moartea militarilor noștri”, a afirmat colonelul Maiga.
Drept consecință, Mali a decis să rupă relațiile cu Ucraina „cu efect imediat”, a adăugat el.
Junta militară din Mali recunoaște că a suferit pierderi semnificative
Săptămâna trecută, armata din Mali a recunoscut că a suferit „pierderi semnificative” pe parcursul luptelor care au izbucnit pe 25 iulie și care s-au întins pe mai multe zile.
Concret, aceste confruntări au avut loc în deșert, în apropiere de Tinzaouaten, un oraș din nord-estul țării, situat la granița cu Algeria.
Relatări concordante arată că soldații guvernamentali și mercenarii ruși au fost prinși într-o ambuscadă de către rebelii tuaregi și luptătorii din grupul Jamaat Nusrat al-Islam wal-Muslimin, afiliat al-Qaeda.
Trupele guvernamentale au fost atacate în timp ce așteptau întăriri, după ce s-au retras din Tinzaouaten.
Despre acestea, nici armata din Mali și nici gruparea Wagner – care s-a transformat între timp într-o entitate numită Africa Corps – nu au oferit informații exacte, dar estimările pierderilor printre luptătorii ruși variază între 20 și 80 de morți.
În schimb, separatiștii tuaregi au afirmat că au ucis 84 de mercenari Wagner și 47 de soldați malieni.
Pierderile printre mercenari par a fi cele mai grele suferite în Mali de când gruparea fondată de Evgheni Prigojin a început să ajute junta militară de la putere să lupte împotriva insurgenților, în urmă cu doi ani.
Gruparea Wagner a recunoscut că unul dintre comandanții săi a fost ucis și că un elicopter rus a fost doborât în luptele cu rebelii. Rușii susțin că au fost atacați de aproximativ 1.000 de luptători.
Cum a ajuns Mali să fie condus de armată
În urmă cu mai bine de un deceniu, guvernul central din Mali a pierdut controlul asupra unei mari părți din nordul țării în urma unei rebeliuni etnicilor tuaregi. Aceștia militează pentru un stat separat.
Securitatea țării a fost apoi compromisă de implicarea militanților islamiști în conflict.
Militarii au preluat puterea în urma loviturior de stat din anul 2020 și 2021, invocând incapacitatea guvernului civil de a face față acestor tulburări.
În acest sens, junta militară a rupt alianța de lungă durată a țării cu Franța în favoarea Rusiei, în încercarea de a înăbuși tulburările.
Sursa: www.antena3.ro