Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat joi (1 aprilie 2010) că legea prevedea posibilitatea cumulului pensiei cu salariul în cazul parlamentarilor, Birourile Permanente nefăcând recent decât să pună în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale.
„De la început, legea privind statutul deputaţilor şi senatorilor asta cuprindea (n.r. posibilitatea cumulului pensiei cu salariul pentru parlamentari). Problema este că legea asta cuprindea, după care a venit ordonanţa de urgenţă a Guvernului care a spus că nu se acordă cumulul pensiei cu salariul, ce a fost atacată la CCR.
Curtea Constituţională a spus că este în regulă, cu excepţia unor categorii, care au indemnizaţie, fiind aleşi…
Nu e o mare filosofie, ceva extraordinar. Pur şi simplu, nu este o ştire, este o intoxicare”, a afirmat Roberta Anastase. Ea a explicat că Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au luat act, pe 22 martie, de proiectul de hotărâre întocmit de Comisia de statut, după decizia Curţii Constituţionale, pentru abrogarea alineatului 2 al articolului 1 din Normele de aplicare a prevederilor referitoare la Legea 96/2006 privind statutul parlamentarilor.
Proiectul de hotărâre a fost adoptat de comisie cu unanimitate de voturi pe 15 decembrie 2009. La şedinţă au fost prezenţi opt parlamentari, majoritatea membri ai PD-L şi UDMR. Decizia conducerii Parlamentului a fost publicată, luni, în Monitorul Oficial. Practic, parlamentarii pot cumula în continuare pensia cu indemnizaţia de deputat sau senator.
CCR a decis anul trecut că parlamentarii şi magistraţii se pot bucura în continuare de cumulul pensiei cu salariul. La articolul 41 din Statutul deputaţilor şi senatorilor se stipulează că „indemnizaţia lunară a deputaţilor şi senatorilor se cumulează cu pensia sau cu alte venituri şi se supune impozitului pe venit, conform legii”.