Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, este cercetat penal într-un nou dosar pentru săvârșirea a trei infracțiuni de șantaj, anunță Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța.
În prezent, Florin Anghel se află în Penitenciarul Poarta Albă, fiind condamnat la cinci ani și trei luni de închisoare pentru complicitate la tentativă de omor.
El a fost audiat joi în dosarul privind șantajarea fratelui șefului statului, Mircea Băsescu, în care mai este cercetat și ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, în prezent arestat preventiv.
Conform unui comunicat al DNA, pe 31 mai, într-o discuție telefonică purtată din Penitenciarul Colibași cu persoana pe care ar fi șantajat-o, Florin Anghel i-a solicitat acesteia să își retragă plângerea formulată și să dea declarații din care să rezulte inexistența faptei de șantaj investigată de procurori, astfel încât Marius Constantin, cumnatul său, să fie pus în libertate.
„Inculpatul Anghel Florin a amenințat că, în caz contrar, va da în vileag, prin intermediul presei, fapte compromițătoare pentru persoana vătămată și pentru familia acesteia, respectiv pretinsa ei implicare în săvârșirea unor infracțiuni de corupție”, precizează DNA.
Anterior, la 1 noiembrie 2013, Florin Anghel ar fi amenințat aceeași persoană cu scopul de a o determina să-i dea suma de 280.000 euro.
Totodată, la 26 martie 2014, Anghel ar fi exercitat amenințări asupra unei alte persoane vătămate, căreia i-ar fi cerut în schimb 280.000 euro sau să își transfere averea în proprietatea sa.
La începutul lunii iunie, ginerele și fiica lui Bercea Mondial au fost prinși în flagrant în timp ce-l șantajau pe Mircea Băsescu, amenințându-l cu darea în vileag a unor pretinse fapte de corupție dacă nu le va da suma de 280.000 de euro.
În urma flagrantului realizat de procurorii anticorupție, Marius Constantin a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar față de soția sa, Izaura Anghel, și un minor în vârstă de 17 ani s-a dispus măsura controlului judiciar. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)