Ioana (36 ani) și Ionela (30 ani) sunt două tinere din comuna Josenii Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud, pe care le leagă nu doar o prietenie puternică, ci și o grea încercare: ambele sunt mame ale unor copii cu autism. După ani întregi în care și-au ținut suferința pentru ele și au găsit cu greu specialiști care să le ajute, Ioana și Ionela au ajuns în punctul nu doar de a spune tuturor despre problemele lor, ci și de a încerca să le depășească printr-o formă proprie de… terapie ocupațională.
Pe Ioana Cordovan am cunoscut-o la cea de-a doua ediție a Festivalului Usturoiului, organizat în perioada 6-7 septembrie în Pasul Tihuța. Venise împreună cu prietena sa, Ionela, pentru a-și expune produsele pe care le pregătesc an de an pentru cămările proprii, dar despre care până acum știau doar familiile, prietenii și eventual vecinii lor.
Au fost împinse de la spate de către Ana Dragu, coordonator al Centrului de resurse și referință în autism „Micul Prinț” din Bistrița, unde copiii lor au mers pentru terapie. Ana le-a încurajat să se promoveze și chiar să se acrediteze ca producători locali, pentru că știe foarte bine la rândul său, în calitate de mamă a unui copil cu autism, la ce costuri sunt expuse aceste familii în fiecare lună.
Ioana a acceptat să ne vorbească, chiar dacă a făcut-o având noduri în gât, despre fiul său. „Copilul are 12 ani și se numește Gabriel. La vârsta de doi ani ne-am dat seama că are probleme. Diagnosticul, din păcate, a fost pus la patru ani și două luni, pentru că așa era atunci. La început ne-a fost foarte greu, după care ne-am informat noi. Eu mi-am dat seama ce are și știam… Am început să căutăm specialiști, care, din păcate, la Bistrița n-au existat la acel moment. Am fost pe la Cluj.
Am reușit până la urmă să găsim o doamnă psiholog la Bistrița, care a văzut pentru prima dată un copil cu autism, și ne-a fost foarte greu. Dar mai târziu am cunoscut-o pe Ana și am scăpat dintr-o mare greutate. În momentul de față, Gabriel este internat într-o clasă la o școală normală, este în clasa a treia, se descurcă destul de bine, copiii l-au acceptat cu mare drag”, povestește Ioana.
Pentru a se putea ocupa de Gabriel, Ioana a ales să devină casnică, iar singurul salariu este adus în casă de soțul ei, care este informatician. „Lucrez personal cu Gabriel, acasă, sunt mamă full time. Au fost luni în care am luat bani împrumut ca să ne putem descurca. Ne-am împrumutat la bunici, la cine am putut, după care am pus niște bani deoparte și de acolo ne-am tot descurcat”, spune Ioana.
Ionela, prietena Ioanei, are 30 de ani și un băiețel de șase ani, Alexandru, care a fost diagnosticat cu o formă mai gravă de autism. Partea bună este că Alex a început terapia mai repede, de la vârsta de doi ani, iar acum merge la o grădiniță normală. Însă are nevoie de însoțitor și acest lucru înseamnă costuri suplimentare pentru familie.
Mai mult, atât Gabriel, cât și Alex, nu au fost acceptați la școlile de pe Valea Bârgăului, pentru că, spune Ioana, acolo profesorii nu au știut cum să facă față unor copii cu autism. De aceea, în timpul anului școlar, copiii celor două prietene fac naveta în fiecare zi la Bistrița. Gabriel petrece patru ore la școală, după care continuă terapia acasă, cu mama sa, iar Alexandru stă câte trei ore la grădiniță, după care merge la centru pentru patru ore de terapie.