Colegii de teatru şi prietenii de-o viaţă îi spun Marinuş. Poate pentru că are un zâmbet frumos, un suflet cald, de copil, dincolo de care se află talentul şi seriozitatea unui mare actor. Marin Moraru împlineşte la 31 ianuarie 77 de ani, iar pe parcursul celor peste 50 de ani de carieră a adunat în ”rucsac” zeci de roluri pe scenele marilor teatre din Bucureşti, dar şi în filme.
S-a născut la 31 ianuarie 1937 în Bucureşti, într-o iarnă cu zăpadă. De unde ştie? Dintr-o carte a lui Mihail Sebastian.
”Eu m-am născut într-o zi de vineri, pe 31 ianuarie, şi afară ningea cu fulgi cât vrabia. Amănuntul ăsta l-am aflat din ‘Jurnalul’ lui Mihail Sebastian. Acolo pomeneşte el ceva legat de ziua de 31 ianuarie 1937”, spune actorul într-un interviu.
I-ar fi plăcut să devină aviator, pentru că ”e ceva ancestral, o dorinţă de a zbura”, dar a fost respins la şcoala de aviaţie. Părinţii îl vedeau viitor inginer. Mergea la cursuri la Politehnică, dar fugea de acolo la cursurile pregătitoare de la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC).
”N-aveam nicio bucurie să dezleg ecuaţii şi logaritmi. În şcoală am făcut o piesă de teatru, care se numea ‘Steaguri pe tunuri’, după Anton Semionovich Makarenko, cu o echipă de tineri certaţi cu societatea. Era pusă în scenă de Dimiu (regizorul Mihai Dimiu — n.r.), tânăr regizor încă şcolarizat la IATC. Jucam un bătrân, Ivanovici, un rol de compoziţie. Și mi-a plăcut atât de mult, că mi-a intrat în sânge. (…) Să joci un bătrân când tu ai 17 ani, e ceva! Cred că rolul acesta a pus o mare ştampilă peste mine, pentru că amprenta asta a rămas şi am devenit un actor de compoziţie. E plăcut să ‘îmbraci’, la debut, o vârstă pe care nu o ai”, îşi aminteşte actorul.
A dat examen de admitere la IATC, dar nu a intrat. Apoi s-a dus la Școala Populară de Artă un an, timp în care lucra ca agent tehnic la uzina ”Griviţa Roşie”.
”De când eram la Construcţii Întreţinere Căi Ferate jucam la amatori. Pe vremea aceea, studenţii de la Regie şi chiar la Teatru făceau muncă voluntară cu echipele de amatori. Atunci am dat nas în nas cu ceea ce înseamnă teatrul. (…) Agent tehnic fiind la ‘Griviţa Roşie’, exista posibilitatea ca, săptămânal, să iei bilete la teatru şi să le plăteşti la leafă. Eu cumpăram bilete pentru fiecare zi. Iar sâmbata sau duminica plecam cu sandwich-uri în buzunar pentru că vedeam trei spectacole pe zi, intram în toate teatrele şi trăiam cu teatru, am văzut spectacole de zeci de ori”, spune Marin Moraru în interviu.
După un an a dat din nou admitere la IATC şi a fost admis, dar ”sub linie”, fiind primit însă ca audient — ceea ce însemna că avea voie să participe la cursuri, dar nu avea voie să dea examen. Dar pentru că era bun la actorie i s-a permis să dea examen retroactiv şi a trecut direct în anul doi. S-a pregătit cu A. Pop Marţian, cu Ion Finteşteanu, iar apoi a ajuns la clasa profesoarei Dina Cocea.
A absolvit Institutul în 1961, având ca examen de diplomă rolul Agamiţă Dandanache din piesa ”O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale. După absolvirea facultăţii, a activat ca actor pe scena Teatrul Tineretului (1961-1964), unde a jucat ”Pigulete plus cinci fete” de Constantin Bratu, regia Ion Lucian, ”Chiriţa în provincie” de Vasile Alecsandri, regia Sanda Manu, ”Ocolul Pământului” de Pavel Kohout, regia Radu Penciulescu.