Reprezentative sunt câteva dintre scrierile poetei Elena Văcărescu — membră a Academiei Franceze și membră de onoare a Academiei Române: „Le jardin passione”, „Amor vincit”, romanul „Rada” și piesa de teatru „Cobzarul”.
O altă secțiune a muzeului este destinată scriitorilor pașoptiști — Vasile Cârlova, Grigore Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu, Ion Ghica — cei care au luptat să facă din orașul Târgoviște simbolul înălțării și al gloriei românești. Spațiul dedicat acestora este ilustrat de opere literare, dar și de obiecte personale ce le-au aparținut precum: fotografii, scrisori, ceasul de masă al lui Vasile Cârlova, secretariul și lira lui Ion Heliade Rădulescu.
Una dintre sălile muzeului găzduiește mărturii ale vieții și activității literare ale Smarandei Gheorghiu, „Maica Smara” cum o numea poetul Mihai Eminescu. Aici se regăsesc opera literară lăsată prin testament târgoviștenilor precum și o parte dintre obiectele ei dragi: mătăniile, lornionul, măsuța de toaletă, tablouri și frumosul ei costum popular pe care îl purta deseori cu mândrie. Tot în această sală pot fi văzute fotografii ale lui Caragiale sau Vlahuț, cei doi scriitori ocupând un loc binemeritat în muzeu.
Ultimele două săli ale muzeului sunt rezervate prezentării vieții și activității scriitorului Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, cel care a conturat cu o deosebită măiestrie artistică locuri, oameni și fapte din Târgoviște de la sfârșitul secolului trecut. Una dintre săli înfățișează camera sa de lucru, amintind de momentele petrecute de scriitor împreună cu familia și prietenii săi, de clipele de inspirație când a scris „Privighetoarea”, „Moartea lui Castor”, „Puiul”. În cea de a doua sală se află obiectele personale ale scriitorului: scrisori, fotografii, mobilier, cărți și tablouri, un violoncel. În bibliotecă găsim numeroase cărți de filosofie, știință și literatură, multe cu autografe sau conținând însemnările sale de lector, alături de bustul de bronz al său.
De asemenea, în curtea muzeului se găsește și astăzi un tei sădit de scriitor în anul 1903.
Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni prezintă vizitatorului, ediții princeps, corespondență, mobilier de epocă, obiecte cu caracter memorial, artă plastică, fotografii care vin să ilustreze în mod fericit talentul scriitoricesc, frământările oamenilor de cultură de pe aceste meleaguri. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)