Peste 1.500 de locuinţe au fost afectate de inundaţiile care s-au produs în noaptea de sâmbătă (26 iunie 2010) spre duminică în judeţ, potrivit unui raport întocmit de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.
De asemenea, circulaţia feroviară între Piatra Neamţ şi Bicaz a fost închisă din cauza alunecărilor de teren produse pe acest sector. Şi drumul judeţean care face legătura între localităţile Girov şi Dobreni a fost închis traficului greu iar circulaţia autoturismelor se desfăşoară pe un singur fir, după ce o porţiune din podul rutier s-a surpat.
Potrivit informaţiilor furnizate de Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamţ, pe râurile Tarcău, Dămuc şi Cracău s-a depăşit cota de inundaţii iar pe râurile Bicaz şi Bistriţa este depăşită cota de atenţie. Reprezentanţii societăţii Hidroelectrica execută deversări controlate la acumulările Vaduri, Reconstrucţia şi Izvoru Muntelui.
Situaţia cea mai dezastruoasă este în satul Slobozia, din oraşul Roznov, unde aproape 1.000 de gospodării au fost inundate de revărsarea râului Cracău. Nu au fost înregistrate victime omeneşti sau persoane date dispărute.