Proiectul de lege privind alocaţia pentru susţinerea familiei a fost aprobat miercuri (1 septembrie 2010) de Executiv, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean. ‘Proiectul de lege privind alocaţia pentru susţinerea familiei a fost aprobat de Guvern. Acesta urmează să fie transmis Parlamentului’, a afirmat Ioana Muntean.
Conform expunerii de motive, proiectul de act normativ se bazează pe raţionalizarea alocaţiei familiale complementare şi a alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală, astfel încât să se asigure o ţintire mai bună a prestaţiei şi acoperire suficientă cu măsuri de asistenţă socială a familiilor cu copii şi venituri extrem de reduse.
Principalele prevederi ale proiectului de act normativ sunt: stabilirea limitei maxime de venituri până la care se acordă alocaţia la 370 de lei/ persoană şi diferenţierea acordării alocaţiilor familiale în funcţie de veniturile familiilor şi numărul de copii din familie, cu sprijinul mai focalizat al familiilor cu venituri mai mici. Proiectul prevede menţinerea în continuare a acordării alocaţiei de stat pentru copii, ca drept universal acordat tuturor copiilor.